AcasăStiri generaleTulcea: Numărul autovehiculelor blocate s-a triplat, deşi drumurile din judeţ au fost...

Tulcea: Numărul autovehiculelor blocate s-a triplat, deşi drumurile din judeţ au fost închise circulaţiei

Numărul autoturismelor blocate pe drumurile din judeţul Tulcea a crescut în ultimele ore de aproape trei ori, deşi, încă din prima parte a zilei, autorităţile au anunţat că suspendă circulaţia, din cauza viscolului puternic.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, dacă duminică, în intervalul orar 4.30-8.00, au fost semnalate 15 autovehicule blocate cu circa 32 de persoane, în momentul de faţă sunt 78 de autovehicule cu circa 63 persoane. Unele autovehicule au fost părăsite de călători, iar pompierii au salvat 16 persoane din cele înzăpezite.

‘În prezent, se desfăşoară misiuni de salvare a persoanelor blocate în autoturisme pe raza judeţului Tulcea. Se înaintează cu greu pe drumurile naţionale şi judeţene din cauza dopurilor de zăpadă formate pe carosabil, dar şi a viscolului şi a vizibilităţii reduse. În sprijinul echipajelor de pompieri sunt şi lucrătorii de la drumuri naţionale şi judeţene cu utilaje de deszăpezire dar, şi autorităţile locale, prin SVSU, cu utilaje proprii’, a precizat ISU Delta.

În ce priveşte microbuzul cu 11 călători, blocat încă din jurul orei 10.00 în apropiere de Topolog, acesta a fost deszăpezit, iar călătorii au vrut să-şi continue drumul, dar, ulterior, vehiculul a rămas din nou înzăpezit în drum spre Tulcea.

Potrivit ISU Delta, 47.119 persoane din 53 de localităţi din judeţ nu au energie electrică.

Autorităţile tulcene au anunţat că toate drumurile din judeţ sunt închise traficului din cauza viscolului.

Circulaţia navelor maritime pe canalul Sulina a fost suspendată, printr-un aviz transmis navigatorilor de Căpitănia Portului Tulcea. De asemenea, nava de pasageri Sulina-Tulcea şi bacurile care fac legătura între Tulcea şi suburbia Tudor Vladimirescu şi între Isaccea, România, şi Orlovka, Ucraina, au fost suspendate.

Până la ora 20.00, judeţul Tulcea se află sub avertizare de Cod portocaliu de ninsoare şi viscol.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks