Patru persoane, trei dintre ele femei, au fost rănite, duminică după-amiază, într-un accident rutier produs în satul Nicolae Bălcescu, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Delta’.
Autoturismul în care se aflau cele patru persoane a intrat într-un stâlp, iar pompierii au intervenit cu două echipaje, o autospecială de stingere şi o una de descarcerare.
‘În urma accidentului, au rezultat patru victime, un bărbat şi trei femei. Una dintre victimele de sex feminin a fost preluată de elicopterul SMURD Constanţa, iar celelalte au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean Tulcea’, a anunţat ISU Delta.
Potrivit sursei, nu a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare, cele patru victime reuşind să iasă singure din autoturism.