Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate derulează, joi, două percheziţii domiciliare pe raza judeţului Tulcea, într-un dosar penal vizând un suspect de pornografie infantilă.
Potrivit unui comunicat emis de DIICOT, în cauză există bănuiala rezonabilă că suspectul a racolat mai multe persoane vătămate minore, în special de sex masculin, şi, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau, le-a câştigat încrederea, le-a atras în locuinţa sa şi, în schimbul unor sume de bani, a întreţinut cu acestea relaţii sexuale.
De asemenea, persoana cercetată ar fi filmat momentele când întreţinea relaţiile sexuale menţionate, producând astfel materiale pornografice cu minori, se mai menţionează în comunicatul DIICOT. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)