Peste 100 de lucrări semnate de artişti din România şi Republica Moldova sunt prezentate, începând de vineri, pe simezele Muzeului de Artă din Tulcea, în cadrul Bienalei de pictură ‘Alexandru Ciucurencu’.
Evenimentul, al cărui vernisaj a avut loc joi după-amiază, face parte din programul sesiunii naţionale de comunicări ‘Patrimoniul şi educaţia în muzeele de artă din România’, organizată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ‘Gavrilă Simion’ (ICEM) în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare regională Aegyssus.
‘A fost destul de dificil să selectăm lucrările care ne-au fost propuse pentru participare. Era un număr foarte mare, care depăşea cu mult capacitatea Muzeului de Artă. După patru, cinci selecţii, am ajuns la concluzia că trebuie să acceptăm participarea tuturor şi să reducem numărul lucrărilor propuse la o singură exponată. Astfel a rezultat o expoziţie foarte frumoasă, cu multe stiluri, cu multe calităţi. Poate anumite grupuri de lucrări par puţin mai sufocate, în sensul că sunt atât de spectaculoase şi de bogate, încât au nevoie de mai mult spaţiu decât am putut noi să le oferim’, a declarat în deschiderea vernisajului de pictură reprezentanta ICEM, Daniela Iacoblev-Barău.
Pe simezele expoziţiei sunt prezentate lucrări semnate de 109 artişti din România şi Republica Moldova.
Directoarea Liceului de artă ‘George Georgescu’, Mariana Pavel, a declarat că proiectul privind organizarea Bienalei de pictură ‘Alexandru Ciucurencu’ a început în anul 2019 şi are un buget de 31.000 de lei, o parte din această sumă, 10.000 de lei, urmând să se transforme în premii pentru artişti.
‘În perioada următoare va avea loc jurizarea lucrărilor cu ajutorul colegilor de la Muzeul de Artă din Constanţa iar în data de 13 noiembrie premianţii vor fi cunoscuţi’, a precizat Mariana Pavel.
Pentru unii artişti, evenimentul din Tulcea a fost o premieră.
‘Am 64 de ani şi sunt masterand în anul al doilea la Facultatea de Arte a Universităţii George Enescu din Iaşi. Este prima bienală din ţară la care particip. De vreo trei ani particip la bienale şi expoziţii în străinătate şi am luat şi premii, dar în ţară nu am reuşit să particip la nicio bienală, pentru că se punea condiţia să ai studii superioare în domeniul artei. Până acum nu am îndeplinit această condiţie’, a declarat artistul Gheorghe Pintilie, din Roman.
Expoziţia va fi deschisă până pe data de 12 noiembrie şi este organizată de Consiliul Judeţean, Liceul de arte ‘George Georgescu’ şi de ICEM, în parteneriat cu filiala teritorială a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Sesiunea naţională de comunicări ‘Patrimoniul şi educaţia în muzeele de artă din România’ are ca teme ‘Conservarea şi restaurarea în muzee’ şi ‘Educaţie şi marketing muzeal’ şi se va încheia vineri după-amiază.
‘Anul acesta avem un record de înscrieri la sesiune, fapt care arată că evenimentul a evoluat în ultimii cinci ani, în fiecare an fiind mai mulţi doritori să participe. Toate lucrările vor fi publicate în anuarul Muzeului de Artă Tulcea ‘Dobroart’, care a devenit de asemenea o publicaţie tradiţională’, a declarat pentru AGERPRES şeful de secţie la Muzeul de Artă în cadrul ICEM, Paul Tocanie.