Peste 100 de candidaţi s-au înscris pentru zece locuri de ajutor de şef de post scoase la concurs de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, informează, miercuri, un comunicat de presă remis AGERPRES.
Candidaţii ale căror dosare au fost validate vor participa la proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice în perioada 11-19 octombrie.
‘Înscrierea candidaţilor se va realiza pe toate posturile de ajutor şef de post din cadrul inspectoratului, urmând ca numirea candidaţilor declaraţi ‘admis’ să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute’, se arată în comunicatul IPJ.
Proba eliminatorie va fi urmată pe data de 23 octombrie de proba scrisă, de tip test grilă.