Un număr de 487 de persoane angajate în sistemul sanitar tulcean au fost infectate cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, se arată într-o adresă remisă, miercuri, AGERPRES de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
Dintre acestea, 250 sunt asistenţi medicali, 193 sunt brancardieri şi infirmieri, 43 sunt medici, iar unul singur este paramedic.
Preşedinta Colegiului Medicilor Tulcea, Emilia Stamate, a declarat că în judeţ nu există niciun serviciu de consiliere pentru aceste persoane şi că personalul medical este ‘foarte obosit şi dezamăgit’.
‘Se discută şi la nivel naţional despre un call-center dedicat personalului din Sănătate şi cred că ar fi bine-venit. Am stat de vorbă cu personalul din spital şi impresia generală este că e foarte obosit şi mai ales dezamăgit de ce s-a întâmplat în ultima perioadă (protestele îndreptate împotriva medicilor din unele judeţe, n.red.). Cred că este nevoie de o schimbare de atitudine, de mentalitate, la nivel general, fiindcă există preocupare pentru toţi pacienţii’, a afirmat preşedinta Stamate.
În opinia ei, una dintre cele mai bune soluţii pentru sprijinirea personalului sanitar supra-solicitat în ultimul an ar fi acordarea de concedii, dar în condiţiile unui număr insuficient de angajaţi acest lucru este aproape imposibil în această perioadă.
Emilia Stamate a menţionat de asemenea că aproape toţi angajaţii din sistemul sanitar din judeţ s-au vaccinat împotriva COVID-19.
Potrivit Prefecturii judeţului Tulcea, de la debutul pandemiei, 7.639 de persoane confirmate cu noul coronavirus au fost internate pentru a primi tratament. Dintre acestea, 234 au murit, iar 6.863 au fost declarate vindecate.
Incidenţa cazurilor de COVID-19 în judeţ este de 2,5 la mia de locuitori, iar în ultimele 24 de ore au fost confirmate 51 de cazuri noi, se arată într-uin comunicat de presă remis miercuri de Prefectura Tulcea. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu)