Aproape o treime din sancţiunile contravenţionale aplicate într-o singură zi de poliţiştii tulceni au fost date bicicliştilor, a anunţat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea.
Lucrătorii instituţiei au derulat miercuri o acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi prevenirea accidentelor de circulaţie, avându-se în atenţie reducerea riscului rutier cauzat de indisciplina bicicliştilor.
‘În urma activităţilor, poliţiştii au aplicat 210 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 63.330 de lei, dintre care 71 de sancţiuni fiind aplicate bicicliştilor’, se arată în anunţul IPJ.
Pentru siguranţa bicicliştilor, poliţiştii le recomandă acestora să nu circule sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora şi să nu circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare.