Poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au scos din Marea Neagră, în apropierea gurii de vărsare a braţului Sulina, 440 metri de plase din nailon şi fir textil cu 42 kilograme de peşte, a anunţat, vineri, instituţia.
Plasele au fost găsite joi de lucrătorii Grupului de Nave Sulina în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care, pe Marea Neagră, în apropierea gurii de vărsare a braţului Sulina, au descoperit în apă mai multe plase cu captură de peşte în ele.
‘În urma verificărilor suplimentare, s-a constatat faptul că lungimea totală a plaselor din nailon şi fir textil este de 440 metri şi cantitatea de peşte este de 42 de kilograme, specia sânger, şi un exemplar de sturion. Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, cu excepţia sturionului care a fost eliberat în mediul natural, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră şi introduse în camera de corpuri delicte a instituţiei’, a precizat Garda de Coastă.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru braconaj piscicol, desfăşurând activităţi specifice pentru identificarea autorilor.