Acasă55Tulcea: Preşedintele Comisiei de afaceri externe a Senatului Franţei, impresionat de modul...

Tulcea: Preşedintele Comisiei de afaceri externe a Senatului Franţei, impresionat de modul în care au fost primiţi refugiaţii

Preşedintele Comisiei pentru afaceri externe, apărare şi forţe armate a Senatului Franţei, Christian Cambon, şi-a exprimat, miercuri, în timpul unei vizite efectuate la Tulcea, admiraţia faţă de modul în care românii au fost alături de refugiaţii ucraineni şi a dat asigurări că Franţa va continua să trimită în România o parte din forţele armate pe care le deţine la Marea Baltică pentru a asigura securitatea zonei în cadrul NATO.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean (CJ), alături de ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a vizitat punctul de trecere a frontierei româno-ucrainene din oraşul tulcean Isaccea şi s-a întâlnit cu autorităţile locale şi judeţene.

‘Vă mulţumesc foarte mult pentru activitatea desfăşurată aici, pentru modul în care i-aţi primit pe cei care s-au refugiat prin punctul de trecere frontieră de la Isaccea. Am văzut cum aţi acţionat, am văzut omenia, profesionalismul, am primit mărturii de la ei în acest sens. În ciuda faptului că am fost foarte bulversaţi de ceea ce am văzut la Isaccea şi a sentimentului de amărăciune faţă de ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina, am încercat şi un sentiment de admiraţie faţă de ceea ce aţi realizat aici, în echipă, pentru refugiaţi, faţă de ceea ce un primar a reuşit să facă la nivel local, mobilizând forţele într-un mod cu totul şi cu totul admirabil’, a declarat preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Senatul Franţei, citat în sursa amintită.

Christian Cambon a dat asigurări că Franţa va continua să trimită forţe militare în România.

‘Aducerea aici a unui contingent din forţele armate franceze, printre puţinele care au putut fi deplasate aici într-un timp atât de scurt, constituie o decizie pe care am luat-o pentru a apăra suveranitatea română din punct de vedere fizic. Franţa a demonstrat că este alături de dumneavoastră, în ceea ce priveşte securitatea unei ţări prietene. Vom continua să trimitem o parte din forţele pe care le avem la Marea Baltică, în cadrul acestei alianţe atlantice, care presupune şi o componentă militară. (…) Acest contingent francez pe care l-am deplasat şi care va rămâne aici, în România, va asigura o vizibilitate foarte puternică pentru a putea împiedica orice tentativă sau intenţie de agresiune împotriva ţării dumneavoastră’, a afirmat el.

La întâlnirea cu delegaţia franceză au participat parlamentari români şi autorităţi tulcene.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks