Acasă93Tulcea: Prima fabrică de ulei sintetic din deşeuri de plastic şi cauciuc...

Tulcea: Prima fabrică de ulei sintetic din deşeuri de plastic şi cauciuc din România, închisă de un an

Fabrica de ulei sintetic, deschisă la marginea oraşului Tulcea în anul 2020, singura unitate din România care utiliza deşeurile din plastic şi cauciuc, a fost închisă de aproape un an de autorităţi, iar conducerea acesteia spune că intenţionează să acţioneze în instanţă statul român pentru reluarea activităţii.

Fabrica realizată printr-un proiect european a funcţionat aproape doi ani, iar la finele anului trecut conducerea societăţii a solicitat Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Tulcea înnoirea avizelor în vederea creşterii capacităţii de producţie.

‘Nu am mai primit viza pentru autorizaţia de mediu, cu motivaţia că instalaţia nu ar mai fi capabilă să funcţioneze. Le-am prezentat celor de la APM toate documentele cerute, dar au decis sistarea funcţionării prin respingerea autorizaţiei de mediu. Odată cu această măsură a mai venit şi o altă decizie de reautorizare a instalaţiei. Am depus toate documentele solicitate pentru reautorizare, iar de un an tot primim solicitări suplimentare faţă de răspunsurile pe care le transmitem. Completăm ce e de completat, vin cu alte solicitări şi tot aşa’, a declarat pentru AGERPRES administratorul societăţii care deţine fabrica de ulei sintetic, Alexandru Lescai.

El a mai spus că intenţionează să acţioneze în instanţă autorităţile pentru ca fabrica să-şi reia activitatea.

‘Ultima fază va fi să încercăm să ne folosim şi de căile juridice. Va fi ultima variantă’, a menţionat Lescai.

La rândul său, directorul tehnic al societăţii, Ionuţ Tudorache, a menţionat că fabrica, o inovaţie la nivel naţional prin modul de combinare a utilajelor şi prin procedeele folosite, este o alternativă la gestionarea deşeurilor şi îndeplineşte toate standardele de calitate impuse de legislaţie.

‘Mixul de utilaje este inventat de noi, utilajele luate separat sunt de ultimă generaţie, anumite procedee sunt secrete comerciale, avem monitorizare la coş care dovedeşte că nu poluăm, avem implementate toate ISO-urile posibile şi avem un produs final certificat’, a menţionat Tudorache, care este în acelaşi timp preşedintele firmei care colectează deşeurile din judeţul Tulcea.

Potrivit acestuia, fabrica de ulei sintetic era o etapă necesară pentru ca judeţul să poată atinge obiectivul ‘Zero waste’ (fără deşeuri, n.red.), în condiţiile în care anul trecut firma de salubrizare devia de la depozitare circa 60-70% din cantitatea de deşeuri colectată.

‘Norvegia a interzis acum 30 de ani gropile de gunoi şi a forţat autorităţile locale şi salubriştii să găsească soluţii pentru deşeuri. Transformarea acestor resurse în energie este o practică des întâlnită la nivel european foarte des. În România, din păcate, mai trebuie să treacă ceva ani şi să se mai deschidă nişte minţi pentru a ajunge la aceeaşi performanţă’, a menţionat Ionuţ Tudorache.

Fabrica de la marginea oraşului folosea lunar cel puţin 400 de tone de deşeuri din mase plastice şi cauciuc, iar în urma proceselor se obţinea parafină şi ulei cofrol care erau vândute, deşeurile strânse de la populaţie transformându-se astfel în produse reutilizabile.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks