Primăria municipiului Tulcea a obţinut finanţare pentru construirea a două noi centre pentru persoanele cu dizabilităţi, a anunţat marţi primarul Ştefan Ilie, în timpul conferinţei de închidere a proiectului ‘Re start Neptun – dezvoltare locală integrată’, derulat de Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS).
El a menţionat că ambele proiecte sociale vor fi finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi că un al treilea proiect social pentru sprijinirea copiilor cu dizabilităţi este în faza de evaluare pentru obţinerea finanţării.
‘Am obţinut finanţare pentru construirea a două centre care lipsesc în municipiul Tulcea. Nu înseamnă că până la finele anului beneficiarii vor fi acolo. Este o procedură greoaie. Lucrurile nu se fac deodată, dar se fac, pentru că primim banii şi punem la dispoziţie doar terenul. Vom construi două centre pentru persoanele adulte cu dizabilităţi. (…) Încercăm să obţinem finanţare şi pentru un proiect dedicat copiilor cu autism, pentru că eforturile părinţilor pentru aceşti copii sunt imense’, a declarat primarul Ştefan Ilie.
La rândul ei, directoarea DAPS, Ştefana Zibileanu, a subliniat importanţa proiectului pentru copiii cu autism.
‘Avem la Tulcea centrul Sfântul Andrei, dar spaţiul nu este suficient. În cadrul instituţiei, sunt trei cabinete psihologice, un cabinet de kinetoterapie şi unul de terapie senzorială care ar necesita, la cererea care este în municipiu, existenţa unei clădiri separate şi mai mult personal de specialitate. Este foarte dificil cu personalul de specialitate’, a menţionat directoarea DAPS, Ştefana Zibileanu.
În timpul conferinţei de închidere a proiectului ‘Re start Neptun – dezvoltare locală integrată’, au fost prezentate rezultatele activităţilor desfăşurate în perioada 2019-2023, una dintre cele mai importante investiţii realizate în cadrul acestuia fiind deschiderea în anul 2020 a Centrului de Asistenţă Integrată Comunitară.
‘Centrul are o sală de kinetoterapie, săli de consiliere psihologică, de întâlniri, de mediere şi nu în ultimul rând Punctul unic de acces care reprezintă o inovaţie pentru acest proiect. Este locul în care populaţia din cartierul Neptun se poate adresa nu doar cu probleme care privesc DAPS, ci şi cu alte probleme care vizează alte instituţii’, a precizat directoarea Zibileanu.
În cadrul proiectului, sute de persoane au beneficiat de servicii medicale, consiliere, au participat la cursuri de calificare profesională, iar unele dintre ele au primit subvenţii pentru deschiderea unor afaceri.
Bugetul total al proiectului a fost de 11.483.055,67 lei, din care finanţarea nerambursabilă alocată prin Programul Operaţional Capital Uman a fost de 9.760.597,35 lei. AGERPRES / (A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)