Persoanele care solicită ajutoare de încălzire în timpul sezonului rece nu mai trebuie să prezinte Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) a Primăriei municipiului Tulcea trei acte obligatorii, cum a fost până în acest an, a declarat, pentru AGERPRES, reprezentanta instituţiei, Angela Andrei.
Cele trei acte se obţineau de la trei instituţii diferite, iar decizia de a simplifica procedura a fost luată în contextul pandemiei cu noul coronavirus şi a conectării sistemului informatic al autorităţii locale cu cele ale altor instituţii publice.
‘Cererile şi declaraţia pe propria răspundere trebuie însoţite de nişte documente justificative privind veniturile, componenţa familie şi bunurile deţinute de către solicitanţi. Avem posibilitatea să facem verificări şi putem vedea dacă solicitanţii deţin terenuri, autoturisme, salarii, astfel încât s-au eliminat acele adeverinţe care în anii anterior erau eliberate de Registrul Agricol, Serviciul taxe şi impozite şi Direcţia de Finanţe’, a afirmat şefa de serviciu din cadrul DAPS, Angela Andrei.
În contextul restricţiilor de acces în instituţie impuse de Primăria municipiului Tulcea, reprezentanta DAPS a menţionat că pentru a preveni aglomerarea, s-au amenajat două ghişee de lucru cu publicul.
‘Avem două birouri de relaţii cu publicul, iar numărul lor se poate suplimenta. Ne-am organizat astfel încât să nu se creeze aglomeraţie’, a mai spus Angela Andrei.
Ea a amintit că legea 266/2021 prevede că ajutorul se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure.
‘Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure. Familiile şi persoanele singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate’, a precizat reprezentanta DAPS.
DAPS a distribuit în municipiu 600 de formulare pentru acordarea ajutoarelor de încălzire în timpul sezonului rece, termenul de depunere a solicitărilor fiind 20 noiembrie.
Iarna trecută, DAPS a înregistrat 144 de cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire, cele mai multe dintre ele, respectiv 130, fiind pentru energia termică furnizată în sistem centralizat.