Acasă93Tulcea: Rezultate 'neaşteptate' în primul oraş al caravanei 'Naţionala de Reciclare'

Tulcea: Rezultate ‘neaşteptate’ în primul oraş al caravanei ‘Naţionala de Reciclare’

Primele rezultate ale caravanei ‘Naţionala de Reciclare’, începută la Tulcea, săptămâna aceasta, sunt considerate ‘neaşteptate’ de către iniţiatorul campaniei, directorul general al asociaţiei Alucro, Adina Mags. În primele trei zile ale săptămânii în care ‘Naţionala de Reciclare’ s-a aflat la Tulcea au fost colectate 2.947 de doze de aluminiu, de aproximativ 49,1 kilograme, şi 3.781 de pet-uri, cu o greutate estimativă de 129,6 kilograme. ‘Rezultatele au fost neaşteptate, deşi nu am avut un timp foarte îndelungat pentru promovare. Am reuşit însă cu sprijinul Primăriei municipiului Tulcea şi al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, iar mare parte din premii s-a epuizat, aşa că ele au fost suplimentate’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al asociaţiei Alucro, Adina Mags. Campania le oferă participanţilor premii în schimbul a cel puţin cinci doze de aluminiu goale sau 20 de pet-uri. ‘Niciodată nu am făcut o caravană naţională şi ne-am propus să oferim informaţii legate de modul în care se pot recicla pet-urile şi dozele de aluminiu, ambalajele cele mai uzuale’, a mai spus directoarea Mags. Unul din membrii caravanei, Lucian Urse, a declarat că îi este foarte greu să facă un portret al tulceanului care colectează selectiv deşeurile. ‘În cele trei zile ale caravanei, câteva sute de persoane au venit aici. Au fost şi tineri, şi bătrâni, adulţi, familişti, adolescenţi, a fost un colorit divers care ne-a bucurat’, a afirmat Lucian Urse. În perioada 1-3 octombrie, caravana Naţionala de Reciclare se află la Iaşi, iar până pe data de 27 octombrie când va ajunge la Bucureşti va mai oferi premii în Suceava, Sibiu, Oradea, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Constanţa. Numărul total al premiilor oferite în cadrul campaniei este de 519, iar valoarea totală a lor este de 23.691,54 de lei, potrivit organizatorilor. Campania este organizată de asociaţia Alucro şi Every Can Counts, în parteneriat cu GreenPoint Management şi mai multe companii private. Înfiinţată în anul 2010, la iniţiativa Can Pack România şi Asociaţia Europeană a Aluminiului, asociaţia Alucro se recomandă drept singura organizaţie din ţară care desfăşoară proiecte verzi prin care promovează exclusiv colectarea selectivă şi reciclarea dozelor de aluminiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks