Aproape 200 de cadre didactice din judeţul Tulcea au participat, vineri, la primul curs al Academiei profesorului digital, primul program integrat de pregătire a cadrelor didactice din România în utilizarea platformelor digitale, iniţiat de Alianţa pentru Educaţie Remedială (AER).
Programul este disponibil gratuit tuturor profesorilor care doresc să folosească în timpul cursurilor instrumente ale educaţiei digitale, iar iniţiatorii estimează că la următoarele trei cursuri care se vor desfăşura online timp de două săptămâni numărul participanţilor va fi mai mare.
‘Esenţa acestui program o reprezintă familiarizarea cu nişte platforme concrete legate de managementul şi comunicarea într-o instituţie şcolară, legate de lecţiile digitale de impact, dar şi de evaluarea standardizată care se poate face online, în siguranţă şi cu rezultate concrete şi obiective. Vrem să-i ajutăm pe colegii noştri să treacă de la o platformă la un sistem integrat care le permite să aducă toată resursele la un loc şi să le livreze într-un mod facil elevilor’, a declarat pentru AGERPRES coordonatorul programului Academia profesorului digital, Marcel Bartic.
El a menţionat că ideea acestui proiect a apărut în timpul verii, când s-a derulat un program gratuit pentru 2.000 de copii din ţară.
‘Educaţia digitală este un concept care nu ar mai trebui să fie privit ca un moft, cum s-a întâmplat până acum, ci este o nevoie actuală. Nu ţine cont doar de perioada pe care o traversăm şi în care am fost în online. Educaţia digitală este obligatorie pentru un învăţământ modern, bazat pe valori şi principii care au elevul în mijlocul actului educaţional’, a mai spus Bartic.
În timpul evenimentului, primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, şi-a explicat decizia de a susţine proiectul.
‘Primăria Tulcea va spune ‘da’ oricărei iniţiative care îi va aduce pe copiii tulceni mai aproape de actul educaţional. Pentru copiii din oraşul nostru, sper ca acest program să aibă rezultate pozitive, palpabile. Aş vrea ca atât profesorii, cât şi copiii din Tulcea să vadă în administraţia locală un prieten, un partener pe care se pot baza’, a afirmat primarul Ştefan Ilie.
Unii profesori prezenţi la eveniment au susţinut necesitatea acestor cursuri.
‘Suntem întotdeauna în căutare de metode noi, moderne de a preda. Eu am încercat să lucrez în Livresq şi aş vrea să văd cum se integrează în lecţiile mele’, a declarat profesoara de matematică de la Liceul Anghel Saligny din Tulcea, Cristina Sultan.
AER este o iniţiativă non-profit a patru entităţi ce acţionează în mediul educaţional, BrioŽ, Kinderpedia, Magic School şi Livresq.
Evenimentul de la Tulcea a fost organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Tulcea, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa Corpului Didactic Tulcea.