Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Tulcea a informat luni că, la finalul săptămânii trecute, au fost aplicate 83 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe dintre ele – 52 – pentru nerespectarea prevederilor privind măsurile de protecţie în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Purtătorul de cuvânt al IJJ Tulcea, Anca Şerban, a precizat, pentru AGERPRES, că dintre cele 52 de sancţiuni 26 au fost amenzi în valoare totală de 12.900 de lei, iar 26 au fost avertismente. Potrivit unui comunicat de presă al IJJ Tulcea, valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 25.300 lei. Un număr de sancţiuni contravenţionale au vizat încălcarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 52 au vizat încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, iar 16 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 23/2008, respectiv neprezentarea permisului de pescuit, reţinere peşte subdimensionat, pescuitul cu lanseta folosind plasă monofilament şi nerespectarea condiţiilor prevăzute în permisul de pescuit, se arată în comunicat.