Opt din cele 90 de sisteme de alarmare din judeţul Tulcea nu funcţionează, iar populaţia va fi înştiinţată prin mijloace alternative, în cazul unei situaţii de urgenţă, a precizat miercuri Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, la finele exerciţiului ‘Miercurea alarmelor’ desfăşurat în cadrul ‘Săptămânii Protecţiei Civile’.
Scopul exerciţiului a fost verificarea şi testarea echipamentelor din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, iar în timpul acestuia s-au verificat atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei existente la nivelul comunităţilor şi al municipiului Tulcea.
‘În judeţul Tulcea, sunt 90 de sisteme de alarmare a populaţiei, iar opt nu sunt deocamdată funcţionale. Aceste sisteme de alarmare sunt în grija autorităţilor locale ori a operatorilor economici care le deţin. În cazul unui pericol real, complementar se trimit şi mesaje RO-ALERT’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Daniel Năstase.
Potrivit sursei, înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificaţii sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.
Săptămâna Protecţiei Civile este organizată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru a marca 90 de ani de Protecţie Civilă în România.
Cu acest prilej, încă de la finele săptămânii trecute, ISU Delta Tulcea a organizat diferite activităţi pentru a informa populaţia cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia în cazul unor situaţii de urgenţă.