Poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au descoperit cinci exemplare de sturion vii în plase cu o lungime totală de peste un kilometru şi i-au redat mediului natural, a anunţat vineri instituţia, într-o informare de presă.
Lucrătorii Grupului de nave Sulina al Gărzii de Coastă au desfăşurat joi, 24 august, în golful Musura, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, în timpul căreia au descoperit 1.125 de metri de plase de pescuit şi cinci exemplare de sturion capturate în ele.
‘Peştele a fost redat mediului natural, iar plasele tip ohane, în valoare de 5.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea’, a precizat Garda de Coastă.
Capturarea speciilor de sturioni în apele naturale româneşti a fost interzisă în anul 2006, pe fondul declinului la nivel mondial al populaţiilor, a poluării, a supraexploatării şi a construirii barajelor de pe Dunăre care au oprit migraţia acestor specii.