Asociaţia Grup Local pentru Pescărie Durabilă (Fisheries Local Action Group – FLAG, n.red.) Delta Dunării a anunţat luni, într-un comunicat de presă, prelungirea până la data de 22 iulie a sesiunii pentru depunerea cererilor de finanţare în cadrul Strategiei Plan de Dezvoltare Locală Integrată a Zonei Pescăreşti, bugetul total al finanţărilor disponibile fiind de circa 4,4 milioane de euro.
Actuala sesiune de finanţare a fost deschisă luna trecută şi urma să se închidă pe data de 15 iulie, ora 12.00, însă noul termen până la care se pot depune cererile de finanţare este data de 22 iulie, ora 12.00.
‘În cadrul prezentului apel de proiecte, cererile de finanţare se vor depune utilizând exclusiv aplicaţia My SMIS, disponibilă la adresa web http://www.fonduri-ue.ro/mysmis, doar în intervalul de timp menţionat anterior. Cererea de finanţare împreună cu documentele suport anexate se vor transmite sub semnătură electronică certificată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, vor fi denumite corespunzător, uşor de identificat şi lizibile’, se specifică în anunţul FLAG Delta Dunării.
Potrivit sursei citate, valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 2.967.780,00 lei, echivalentul a 600.000 euro, iar cea minimă este de 24.731,50 lei, echivalentul a 5.000 euro.
Valoarea totală a finanţărilor disponibile este de peste 4 milioane de euro.
FLAG Delta Dunării, entitate formată din actori publici şi privaţi, s-a înfiinţat în anul 2010 cu scopul de a atrage resurse financiare în vederea dezvoltării comunităţilor izolate din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
În actualul exerciţiu financiar, FLAG Delta Dunării are alocat cel mai mare buget total estimat la nivelul grupurilor similare din România, circa 9 milioane de euro, după ce în perioada de programare anterioară a avut aproximativ 20 de milioane de euro, cea mai mare sumă alocată vreunui FLAG din Europa, şi a reuşit să absoarbă doar aproximativ 50% din aceasta.