Acasă93Tulcea: Turişti ucraineni, aşteptaţi în Delta Dunării

Tulcea: Turişti ucraineni, aşteptaţi în Delta Dunării

Nava de croazieră fluvială dedicată exclusiv Deltei Dunării va aduce, începând de săptămâna viitoare, turişti ucraineni în rezervaţia românească, a declarat, pentru AGERPRES, managerul navei, Marius Crifţonencu.

Potrivit sursei, până în prezent, nava a făcut cinci excursii de câte o săptămână pe braţele Chilia, Sfântu Gheorghe şi Sulina, iar în Ucraina turiştii au vizitat oraşele Ismail, Odessa şi staţiunea Primorsk de pe litoralul ucrainean al Mării Negre.

‘Ucrainenilor le oferim trei nopţi în România cu două zile pline de activitate. Îi îmbarcăm luni pe navă şi se vor întoarce joi. O săptămână le arătăm Sulina, iar săptămâna următoare Sfântu Gheorghe. Vom avea spectacol la bord, cu grecii şi lipovenii, le vom arăta plaja din Sulina, istoria şi cultura oraşului, vor face excursii la Letea, dar vom merge şi la Sfântu Gheorghe’, a afirmat Crifţonencu.

În ceea ce priveşte excursiile realizate până acum, Crifţonencu a menţionat că la bordul navei de croazieră a urcat şi ambasadorul Marii Britanii în România.

‘La Sulina, am fost cu ocazia organizării Parastasul piraţilor şi am avut onoarea să-l avem la bord pe ambasadorul Marii Britanii în România. A fost foarte încântat de produsul nostru, de ce am servit la bord şi a fost o seară reuşită’, a afirmat managerul navei.

Noul produs turistic pentru Delta Dunării este privit cu nostalgie şi de către locuitorii oraşului ucrainean Ismail, acolo unde nava acostează.

‘În perioada sovietică, în gara maritimă, erau foarte multe nave de croazieră cu pasageri, dar ele nu au mai venit de ceva ani, iar lumea vine şi priveşte cu nostalgie cum acostează vasul. Turiştii care vin în Ucraina îi vedem ca pe nişte mesageri, să transmită mai departe căldura cu care-i primim ca să atragă şi mai mulţi turişti, poate şi mai multe nave’, a declarat preşedintele Asociaţiei de dezvoltare durabilă şi integrare europeană Dunărea de Jos din Ismail, Ucraina, Igor Babaian.

Turismul cu navele de croazieră fluvială a cunoscut o creştere importantă până la debutul crizei sanitare. Până anul trecut, aproape 300 de nave veneau anual din Germania pe Dunăre până în Deltă, însă în 2020 doar 14 dintre ele au mai acostat în Delta românească.

Delta Dunării are o suprafaţă totală de 5.800 de kilometri pătraţi, din care 82% se află pe teritoriul României. AGERPRES / (A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks