Unii locuitori ai Deltei Dunării contestă oportunitatea cursurilor de calificare profesională în meseria de pescar şi consideră că cheltuielile sunt mult prea mari pentru a fi suportate de o persoană care trăieşte într-unul din satele izolate de ape. Vladimir Ivanov are 51 de ani, este din Sulina, a fost marinar, iar după ce a fost disponibilizat a rămas în localitatea natală şi a început să se ocupe de grădinărit pe un teren aparţinând armatei. ‘Vând şi eu legume turiştilor, dar nimeni nu m-a învăţat cum să fac să am certificat de producător. Nici pământul nu-i al meu, dar altceva ce să fac? E pământul armatei şi îl cultiv. Ca să fii pescar comercial, trebuie să faci şcoală, la Tulcea. De unde bani?’, s-a arătat nemulţumit Vladimir Ivanov. Un fost pescar comercial din satul Caraorman, Lucian Ivlev, în vârstă de 37 de ani, a declarat pentru AGERPRES că, în urmă cu mai mulţi ani, unele fundaţii organizau cursuri de calificare în meseria de pescar în satele din Deltă. ‘Îţi dădeau ce aveai de învăţat şi o dată pe săptămână mergeai la teste. A costat vreo 700 de lei doar şcoala. Ca să-ţi deschizi permisul de pescuit comercial au mai fost însă alte taxe, de obţinere a licenţei pentru barcă de la Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA), de persoană fizică autorizată sau SRL. Vreo 2.000 de lei am plătit atunci în total. Puţini sunt în Deltă cei care îşi permit să dea atâta’, a afirmat Lucian Ivlev. Centrul pentru formare profesională şi dezvoltare regională organizează începând cu data de 30 octombrie un curs de calificare profesională în meseria de pescar în ape interioare şi de coastă. Cursul recunoscut de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de Ministerul Muncii durează cinci săptămâni, costă aproape 700 de lei cu taxa de examinare, dar suma poate să scadă dacă preţul este achitat integral. Pentru a fi pescar comercial în Delta Dunării, solicitantul trebuie să deţină o barcă şi licenţă pentru aceasta de la ANPA, iar documentele care se depun la sediul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, instituţie care emite după 30 de zile permisul de pescuit comercial. În Delta Dunării există circa 1.000 de pescari comerciali.