Valorile de trafic înregistrate vineri pe drumurile naţionale din judeţul Tulcea sunt de până la patru ori mai mari decât cele dintr-o zi similară a unei săptămâni din afara sezonului estival, a declarat, pentru AGERPRES, reprezentanta Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Daniela Condrea.
În acest context, IPJ a decis să suplimenteze vineri efectivele poliţiştilor şi să organizeze acţiuni de prevenire a accidentelor rutiere.
‘Valorile de trafic de astăzi sunt de trei, patru ori mai mari decât cele dintr-o zi similară din afara sezonului estival. Tulcea este judeţul care preia traficul autoturismelor cu persoane care vin din judeţele din Moldova spre litoral, dar şi judeţul care înregistrează o migraţie a autovehiculelor între Constanţa şi Tulcea, iar toate drumurile naţionale sunt aglomerate’, a explicat reprezentanta IPJ, Daniela Condrea.
Poliţiştii le recomandă tuturor participanţilor la traficul rutier să respecte regulile de circulaţie, să nu conducă vehicule dacă sunt obosiţi sau au consumat băuturi alcoolice şi să utilizeze sistemele de siguranţă ale autovehiculelor.
La începutul sezonului estival, sute de maşini au aşteptat zeci de minute pe drumul naţional 22 Tulcea-Constanţa să intre în oraşul Tulcea pentru a ajunge în Gara fluvială, de unde s-au îmbarcat spre destinaţiile de vacanţă din Deltă. A fost prima situaţie de acest fel înregistrată în judeţ în ultimii ani. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)