Veniturile atrase de Ansamblul artistic Baladele Deltei anul trecut au scăzut de patru ori faţă de cele din anii precedenţi, această scădere fiind cauzată în mod principal de măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19, a declarat, pentru AGERPRES, managerul ansamblului aflat în subordinea Primăriei municipiului Tulcea, Ştefan Coman.
‘Navele de croazieră fluvială nu au mai ajuns în Deltă, complexe turistice nu s-au mai deschis de la începutul primăverii, iar primăriile nu au mai organizat zilele comunelor. Sunt mai mulţi factori care anul trecut au determinat o scădere a veniturilor’, a afirmat Coman.
El a mai spus că anul trecut cei aproape 50 de dansatori, solişti şi instrumentişti angajaţi ai ansamblului au fost implicaţi în diferite activităţi.
‘Anul trecut, am făcut 48 de negative pentru interpreţi din municipiile Tulcea şi Constanţa, am pregătit înregistrări cu soliştii ansamblului pentru două CD-uri care cred că vor fi lansate luna viitoare, am realizat două ediţii ale revistei ‘Dobrogea’, iar în fiecare zi de miercuri şi vineri, în lunile iunie, iulie, august şi septembrie am oferit spectacole la pensiunile din Deltă’, a amintit Ştefan Coman.
În luna februarie, ansamblul Baladele Deltei a reînceput spectacolele oferite la Teatrul ‘Jean Bart’ din municipiu, însă incidenţa crescută a cazurilor de COVID-19 a reprogramat unele reprezentaţii pentru săptămâna viitoare.
‘Am avut o cerere foarte mare, iar serile multietnice pe care le-am pregătit publicului iubitor de cultură tradiţională vor fi urmate de noi spectacole. Încercăm acum, şi este o provocare, să facem o seară folclorică oltenească, apoi o seară folclorică moldovenească, ardelenească, dobrogeană’, a menţionat Ştefan Coman.
Într-un an normal, până în luna aprilie, în judeţ ar fi avut deja loc două festivaluri folclorice, dar anul acesta evenimentele au fost anulate, iar acum se regândesc cele de tradiţie, ca de exemplu Festivalul internaţional de folclor pentru copii ‘Peştişorul de aur’.
‘Ne-am propus să avem măcar câteva formaţii din ţară şi din afara graniţelor, respectând condiţiile care ni se vor impune. Este clar că evenimentele nu vor mai avea amploarea din alţi ani. Abia din iunie vom putea începe să vorbim însă despre festivaluri’, a precizat managerul ansamblului Baladele Deltei.
În anul 2016, conducerea instituţiei de spectacole menţiona că s-au obţinut venituri de 100.000 de lei atrase anual din spectacolele susţinute cu diverse ocazii.