Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat vineri, la Timişoara, că angajamentele acestui minister faţă de proiectul Timişoara Capitală Europeană a Culturii vor fi respectate, în luna august urmând să fie acoperite investiţiile Consiliului Judeţean.
Raluca Turcan a punctat că a găsit bugetul proiectului prejudiciat şi întârzieri la plată.
‘Mi-am dorit să vin astăzi la Timişoara şi pentru că Ministerul Culturii are investiţii serioase în domeniul cultural, dar în acelaşi timp şi pentru că am dorit să-i asigur pe organizatorii şi partenerii proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană că angajamentele Ministerului Culturii faţă de acest proiect vor fi respectate, cu toate că am găsit bugetul prejudiciat cu aproximativ 6,5 milioane de lei, bugetul alocat acestui proiect. Deficitul consta, pe lângă banii care nu existau fizic alocaţi pentru componenta dedicată Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală, existau şi întârzieri la plată, atât faţă de Primărie, cât şi faţă de Consiliul Judeţean pentru proiectele de investiţii’, a spus ministrul Culturii.
Turcan a menţionat că va fi semnat până cel târziu la 1 august contractul cu Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană iar în august vor fi transferaţi banii pentru Consiliul Judeţean.
‘Cert este că astăzi, aici, la Timişoara, pot să spun că cel mai târziu la data de 1 august, contractul cu Asociaţia Timişoara Capitală Culturală, în valoare de aproximativ 6,5 milioane de lei, va fi semnat. De asemenea, că investiţiile Ministerului Culturii pentru Consiliul Judeţean, în valoare de aproximativ 4,5 milioane de lei, vor putea găsi acoperire prin transferul pe care îl vom face cel mai târziu la începutul lui august. În acelaşi timp, anunţ că în timpul mandatului scurt am reuşit să fac plata şi către componenta de investiţii pentru proiectele culturale ale Primăriei Timişoara’, a spus Raluca Turcan.