Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat miercuri, că Guvernul controlează piaţa ca să depisteze măştile de protecţie neconforme. ‘Guvernul face astfel de controale şi, de asemenea, există nişte norme pe care măştile trebuie să le îndeplinească pentru a fi cât mai eficiente. Aici este nevoie de un parteneriat: oamenii să aleagă acele măşti conforme, instituţiile statutului să verifice conformitatea acestor măşti şi să facem în fiecare zi stocuri care să fie conforme. Vă reamintesc că în perioada crizei sanitare s-au făcut foarte multe stocuri în condiţii de competiţie extremă, aş putea spune în condiţii de canibalizare pe piaţa internaţională şi sunt unii furnizori care au achiziţionat astfel de măşti neconforme şi procesul de control al autorităţilor statului este unul intens’, a declarat vicepremierul Raluca Turcan. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit, prin sistemul RAPEX, trei alerte pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, emise de autorităţile din Luxemburg, Italia şi Letonia, a scris sâmbătă, pe Facebook, Paul Anghel, director general în cadrul instituţiei. AGERPRES / (A – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)