Vicepremierul Raluca Turcan a declarat vineri, la Zalău, că plafonul investiţiilor publice va creşte anul acesta până la 55 de miliarde de lei, de la 35 de miliarde cât este cel înregistrat în primele 10 luni. ‘Până în acest moment volumul investiţiilor în România este de aproximativ 35 de miliarde de lei în 10 luni, o sumă mai mare decât au acordat pentru investiţii toate celelalte guverne în ultimii trei ani. Iar comparând cu investiţiile publice din ultimii 10 ani, nivelul investiţiilor de anul acesta, în plină criză sanitară, suprapusă pe criză economică şi instituţională, este cel mai mare. În acelaşi timp, în trimestru III România a avut o creştere economică de 5,6%, comparativ cu trimestrul precedent şi aceasta este cea mai mare creştere economică trimestrială din ultimii 20 de ani pe care ţara noastră a înregistrat-o şi, de asemenea, în plină criză sanitară europeană România are cea mai mare creştere economică de la un trimestru la altul’, a precizat Raluca Turcan. Potrivit acesteia, guvernul a asigurat o predictibilitate fiscală şi numărul locurilor de muncă a crescut faţă de începutul anului. ‘Climatul investiţional creat de acest guvern în ultimul an de zile a fost unul care să te îndemne la investiţii, să te încurajeze să priveşti cu încredere domeniul economic, care până acum era văzut doar ca sursă de venit, sursă de taxe şi impozite mai mari şi mai puţin ca motor de dezvoltare. (…) Plafonul investiţiilor va creşte anul acesta până la 55 de miliarde de lei, ceea ce va face ca criza sanitară să nu se resimtă atât de mult asupra nivelului de trai al populaţiei, pentru că totuşi economia pulsează şi creează plusvaloare şi vedem lucrul acesta inclusiv în numărul de locuri de muncă, mai mare în luna aceasta cu 15.000 faţă de prima lună a anului în curs’, a subliniat vicepremierul. Raluca Turcan a adăugat că unele măsuri de susţinere a mediului economic ar putea fi continuate până la mijlocul anului viitor, o decizie în acest sens urmând a fi luată în cadrul şedinţei de guvern de vineri. AGERPRES / (A – autor: Sebastian Olaru, editor: Antonia Niţă)