AcasăPoliticaTurcia va avea pe 14 mai pentru alegerile prezidenţiale şi legislative

Turcia va avea pe 14 mai pentru alegerile prezidenţiale şi legislative

Recep Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat duminică data de 14 mai pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale şi legislative, transmite AFP, scrie Agerpres.

”Îmi voi folosi autoritatea pentru a avansa alegerile pe 14 mai”, a spus şeful statului turc la o întâlnire cu tinerii desfăşurată în oraşul Bursa.

”Nu este vorba despre alegeri anticipate (…), ci despre ajustarea calendarului pentru a ţine cont de data examenelor”, a motivat el organizarea mai devreme a acestor alegeri faţă de perioada prevăzută iniţial.

Recep Tayyip Erdogan, care va candida pentru un nou mandat, a devenit în 2003 premier, pentru ca în urma modificării Constituţiei să devină preşedinte, ales direct prin vot universal, în 2014. Opoziţia turcă şi-a anunţat intenţia de a reveni la un regim parlamentar, în cazul unei victorii.

sursa – AGERPRES

Articolul Turcia va avea pe 14 mai pentru alegerile prezidenţiale şi legislative apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks