AcasăStiri generaleTurneul naţional 'Moştenirea lui Porumbescu', cu violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan...

Turneul naţional ‘Moştenirea lui Porumbescu’, cu violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga, începe la Oradea

Turneul naţional ‘Moştenirea lui Porumbescu’, din seria ‘România Universalis’, va demara marţi, la Filarmonica de stat din Oradea, unde violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga vor susţine un recital cameral, cu zece creaţii muzicale ale unor compozitori români.

Repertoriul programului prezentat în turneu cuprinde, alături de paginile semnate de Ciprian Porumbescu, creaţii aparţinând compozitorilor români George Enescu, Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Eugen Doga, Theodor Rogalski, Alfonso Castaldi, Hilda Jerea, fiind şi un omagiu adus regretatelor creatoare Felicia Donceanu şi Carmen Petra Basacopol.

‘Ne bucurăm că la noi are loc primul concert din seria turneului. Dumnealor au mai fost o dată invitaţi într-un recital la Oradea, anul trecut, s-au simţit foarte bine la noi şi s-a legat mai mult decât o colaborare profesională. Cei doi muzicieni au câştigat acest proiect şi s-au gândit că ar fi frumos să-l înceapă din Oradea, Evenimentul din turneu este corelat şi cu concertul nostru de joi, unde participă solistul pianist,’ a declarat luni, pentru AGERPRES, managerul Filarmonicii orădene, Carmen Rus.

Cei 170 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu sunt celebraţi printr-un proiect cultural complex, care include, în perioada 24 octombrie – 9 noiembrie 2023, recitaluri camerale, conferinţe pe teme legate de biografia compozitorului şi lansări de filme.

În acelaşi timp, proiectul presupune lansarea paginii web www.porumbescu170.ro, un spaţiu virtual în care vor fi prezentate ample materiale documentare realizate şi structurate de prof. Gabriela Gîrmacea – autoare a numeroase biografii ale unor personalităţi ale culturii şi artei româneşti.

‘Evenimentele urmăresc influenţa creaţiei acestui veşnic tânăr compozitor romantic asupra gândirii muzicale din spaţiul românesc şi transformarea filonului liric atât de caracteristic într-o veritabilă coordonată de marcă a muzicii autohtone,’ se arată în comunciatul filarmonicii.

Turneul naţional de recitaluri ‘Moştenirea lui Porumbescu’, înscris în seria ‘România Universalis’, ajuns la ediţia a cincea, va cuprinde 10 oraşe din România, dar şi publicul din mediul online.

Fiecare moment muzical va fi precedat de câte o prelegere-conferinţă pe tema vieţii şi activităţii compozitorului. De asemenea, în fiecare dintre zilele în care vor avea loc evenimentele amintite, pe paginile online ale celor doi artişti şi ale partenerilor proiectului va fi lansat câte un videoclip al fiecăreia dintre cele 10 creaţii muzicale incluse în program.

După deschiderea turneului, la Filarmonica de Stat Oradea, vor urma recitaluri susţinute, în 27 octombrie, la Zalău, în Sala Transilvania; în 28 octombrie, la Casa Memorială ‘Iuliu Maniu’, Bădăcin, Sălaj; pe 30 octombrie, la Teatrul de Artă Deva; în 31 octombrie, la Filarmonica de Stat Sibiu; pe 1 noiembrie, la Centrul pentru Cultură ‘Arcuş’ din Sfântu Gheorghe, Covasna; în 3 noiembrie, la Şcoala Gimnazială de Arte ‘Victor Karpis’ din Giurgiu; în 8 noiembrie, la Centrul pentru Cultură ‘Alexandru Marghiloman’ din Buzău; pe 9 noiembrie, la Şcoala Populară de Arte şi Meserii ‘Vespasian Lungu’ din Brăila şi în 9 noiembrie, la Teatrul Municipal ‘Maior Gheorghe Pastia’ din Focşani.

Proiectul celor doi muzicieni este organizat de Asociaţia Culturală Innovarte cu finanţarea Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară şi cu sprijinul partenerilor.

Astăzi doctor în muzică, titlu obţinut în 2020, la Universitatea de Muzică din Bucureşti, calităţile muzicale ale violonistei Diana Jipa au fost recunoscute de la o vârstă fragedă, artista debutând ca solistă la vârsta de numai 10 ani alături de orchestra Filarmonicii din Braşov. A devenit la scurt timp după aceea o prezenţă constantă pentru scenele de concert din România, alături de majoritatea filarmonicilor din ţară, susţinând concerte şi recitaluri peste hotare, în aproape 20 de ţări de pe 3 continente. În anul 2005 a reprezentat România în concertul organizat la Bruxelles cu ocazia semnării Tratatului de Aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană.

Alături de pianistul Ştefan Doniga, Diana Jipa a susţinut, în ultimii doi ani, peste 100 de concerte şi recitaluri în cadrul turneelor naţionale ‘Un secol de muzică românească’, ‘Orchestra UNIREA leagă oraşele Unirii’, ‘Lipatti – compozitorul, înregistrări în premieră’, ‘Doamnele muzicii româneşti’ sau proiectul ‘100 x Enescu’.

Pianistul Ştefan Doniga desfăşoară o activitate amplă, alături de apariţiile scenice numărându-se realizarea de ilustraţie muzicală pentru piese de teatru (deţine un premiu pentru muzică de scenă), regie tehnică de operă, conceperea de scenarii de teatru şi balet (creator a două spectacole incluse în stagiunile 2012 -2103 şi 2015-2016 ale Teatrului de Operetă bucureştean), traducerea şi publicarea de cărţi din domeniul artistic, management artistic, susţinere de conferinţe şi comunicări publice.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks