Într-un memorandum explicativ către Consiliul de Adminsitrație al TVR, șeful delegației române la Eurovision, Mihai Predescu, livrează o explicație năucitoare, punînd eșecul umilitor pe seama apartenenței melodiei noastre la genul…rock and roll, care ar fi un gen de muzică prigonit la respectivul concurs, scrie inpolitics.ro.
”Piesa României a fost foarte bine primită de publicul din sală, care s-a manifestat puternic pe tot parcursul piesei și mai ales la final. Cu toate acestea, în urma procesării votului publicului, piesa nu a primit niciun punct în concurs. Consider că sunt două elemente care au condus la acest rezultat neașteptat și nesatisfăcător. Primul este noul sistem de vot din semifinale. Ediția din acest an a Concursului Muzical Eurovision a fost prima în care în semifinale a votat doar publicul – online sau telefonic (…)
Al doilea element ține de specificul piesei noastre – ne-am prezentat cu o piesă rock. Consider că produsul nostru, deși corect și valoros din punct de vedere artistic și tehnic, s-a dovedit inadecvat așteptărilor publicului care a votat. În sprijinul acestei idei, amintesc că San Marino, tot cu o piesă rock, a avut zero puncte, Irlanda, tot cu o piesă rock, nu s-a calificat, iar Germania, care a intrat direct în finală, tot cu o piesă rock, a terminat pe ultimul loc”, se arată în memorandumul amintit.
Articolul TVR a găsit explicaţia pentru dezastrul de la Eurovision: Theodor Andrei a cântat o piesă…rock, gen muzical care nu mai e la modă apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro