Peste 4 milioane de euro – bani şi produse – au fost donate de mediul de afaceri pentru ajutorarea poporului ucrainean în cadrul campaniei ‘Umanitatea nu are graniţe’.
Potrivit unui comunicat al TVR, transmis AGERPRES, luni, Televiziunea Română a găzduit un eveniment umanitar, organizat în parteneriat cu Crucea Roşie Română, ca parte a campaniei ‘Umanitatea nu are graniţe’. În cadrul ediţiei speciale ‘Referendum’, precum şi în perioada premergătoare acesteia, mediul de afaceri a donat Crucii Roşii Române nu mai puţin de 4.134.000 euro, în bani şi produse, pentru ajutorarea poporului ucrainean, precizează sursa citată.
Peste 40 de companii şi instituţii au donat materiale umanitare de strictă necesitate (alimente, medicamente, aparatură medicală, apă, materiale de cazarmament), precum şi bani pentru a ajuta direct persoanele afectate de conflictul din Ucraina. Mai mult, trei companii din România (Uipath Foundation, Profi România şi Cefin) au achiziţionat pentru Crucea Roşie Română un tir şi o remorcă de tir, ceea ce va permite organizaţiei să efectueze cu mai multă uşurinţă transportul ajutoarelor umanitare în Ucraina, se arată în comunicatul citat.
Până în prezent, Crucea Roşie Română a trimis în Ucraina 45 de tiruri cu aproximativ 1.000 tone de materiale.
Tot în cadrul evenimentului de la TVR a fost lansat oficial şi call centerul înfiinţat la sediul central al Crucii Roşii Române, cu sprijinul Orange România, pentru gestionarea mai eficientă a situaţiilor care îi vizează pe cetăţenii din Ucraina. Numărul alocat este 0374-415.000 şi permite preluarea simultană a patru apeluri de către operatori, voluntari de Cruce Roşie, vorbitori de limbă ucraineană, rusă, română şi engleză.