Cooptarea ca membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România este supusă exigenţelor profesionale statutare, convenite prin libera asociere a membrilor şi votate în cadrul Adunării Generale, susţine Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, referindu-se la neadmiterea în uniune a lui Nicu Covaci.
În cazul tuturor candidaţilor care nu au absolvit o instituţie de învăţământ superior muzical, dobândirea calităţii de membru al UCMR este supusă condiţiei statutare constând în promovarea unui examen de admitere, iar în cazul lui Nicolae Covaci examenul a fost organizat şi notat ca atare în cadrul Biroului de muzică jazz/pop, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
UCMR susţine că se face ‘o regretabilă confuzie’ între Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, între drepturile patrimoniale de autor ale compozitorilor şi apartenenţa la o uniune profesională. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România nu gestionează drepturi patrimoniale de autor.
Această din urmă activitate este desfăşurată de către o altă entitate, UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, al cărui membru este şi Nicolae Covaci şi care-şi valorifică toate drepturile de autor în calitate de titular prin această instituţie.
Apartenenţa sau nu la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România nu priveşte şi nu afectează existenţa sau recunoaşterea calităţii domnului Nicolae Covaci de autor şi de titular de drepturi de autor, mai arată UCMR.
În urma examenului de admitere în UCMR, Nicu Covaci a obţinut nota 7,60, ceea ce îl plasează sub nota de promovare (8,00), conform Regulamentului privitor la admiterea în această uniune de creaţie.