Ucraina a primit din partea Slovaciei 30 de vehicule de luptă BVP-1 din epoca sovietică, a anunţat ministrul apărării slovac, Jaroslav Nad (OLaNO), marţi pe contul său de Facebook, informează agenţia slovacă TASR, scrie Agerpres.
Ministrul a precizat că Slovacia va primi la schimb 15 tancuri germane Leopard 2A4, care vor fi livrate după ce vor fi supuse unei revizii generale de către partea germană. Pachetul va mai include piese de schimb, muniţie şi instruire a echipajelor.
Primul tanc Leopard va sosi la începutul lunii decembrie, urmând ca restul până la 15 să ajungă treptat, în livrări de câte unul sau două pe lună, a indicat ministrul slovac.
El a subliniat că acest schimb este o situaţie în care toate părţile implicate au de câştigat, şi a evidenţiat cooperarea Slovaciei cu Germania în domeniul apărării.
sursa – AGERPRES
Articolul Ucraina a primit din partea Slovaciei zeci de vehicule de luptă BVP-1 apare prima dată în Ecopolitic.