Acasă93Ucraina/ Doi copii ucişi în atacul de vineri de la Uman au...

Ucraina/ Doi copii ucişi în atacul de vineri de la Uman au fost înmormântaţi

Uman, 30 apr – Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Doi dintre copiii care şi-au pierdut viaţa după ce două rachete ruseşti au lovit, vineri dimineaţă, un bloc din centrul oraşului ucrainean Uman au fost înmormântaţi duminică, în prezenţa a sute de persoane şi a reprezentanţilor locali.

Sofia, în vârstă de 12 ani, şi fratele acesteia, Kiril, de 18 ani, au murit după ce camera în care dormeau în momentul atacului a fost cuprinsă de flăcări. Cei doi făceau parte dintr-o familie care în anul 2014 s-a refugiat din Lugansk.

‘La etajul 8 locuia o familie care în 2014 a fugit din Lugansk. A fugit de război. Părinţii şi copilul mic dormeau într-o cameră, iar copiii mai mari dormeau în altă cameră. Când racheta a lovit blocul, a spulberat întreg etajul şi jumătate din bloc s-a prăbuşit. Din câte am înţeles, aceşti doi copii au ars de vii în paturile lor şi corpurile lor au fost identificate doar prin metoda ADN. Camera lor nu s-a prăbuşit, ca toate celelalte, dar a ars’, a declarat viceprimarul din Uman, Oleh Galic.

Părinţii celor doi copii şi un frate mai mic au supravieţuit atacului.

Potrivit viceprimarului din Uman, la mai bine de 24 de ore de la atac, pompierii au găsit în apartamentul în care au murit copiii în incendiu un iepuraş, care a supravieţuit într-o cuşcă aflată într-un colţ al camerei.

‘Este o tragedie nu doar pentru Uman, ci pentru întreaga Ucraină. Nu i-am cunoscut personal, dar am venit aici pentru a aduce un omagiu şi pentru a fi alături de familie în aceste momente grele’, a spus un tânăr prezent la înmormântare.

Două rachete ruseşti au lovit, vineri dimineaţă, un bloc cu nouă etaje din centrul oraşului Uman, provocând moartea a 23 de persoane.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks