Peste 2.300 de refugiaţi ucraineni au fost găzduiţi în centrele organizate de instituţiile subordonate Primăriei Sectorului 6, în ultimul an, dintre care 1.301 adulţi şi 1.023 de copii.
Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, transmis vineri AGERPRES, peste 3.500 de persoane au fost sprijinite să se integreze în comunitate, peste 50 de cetăţeni au primit suport pentru accesarea unui loc de muncă, iar peste 50 de refugiaţi au fost asistaţi în identificarea propriului spaţiu de locuit.
De asemenea, autoritatea locală a asigurat asistenţă multidisciplinară pentru 70 de refugiaţi găzduiţi permanent, a acoperit nevoile de igienă şi curăţenie pentru un număr mediu de 200 de refugiaţi, a organizat activităţi de agrement pentru peste 70 de copii, a oferit sprijin financiar pentru integrarea în comunitate a 20 de persoane.
Peste 600 de cetăţeni şi firme private au răspuns apelului de a dona produse de strictă necesitate pentru refugiaţii din Ucraina. În primele luni ale conflictului s-au colectat 40 de tone de produse care au ajuns la punctul de frontieră Sighetu Marmaţiei, în Republica Moldova, la adăposturile organizate de administraţia locală a Sectorului 6 sau în casele cetăţenilor din comunitate care găzduiesc refugiaţi ucraineni.