UDMR intră și în acest an în cursa pentru președinția României. Consiliul Reprezentanților Unionali s-a reunit la Cluj-Napoca să-l desemneze candidat pe liderul formațiunii, Kelemen Hunor, anunță Știrile TVR.
În mod tradițional, comunitatea maghiară este reprezentată în această competiție, în incercarea de a mobiliza electoratul pentru alegerile parlamentare.
„Mereu comunitatea câștigă când avem un candidat la prezidențiale”, a declarat Kelemen Hunor în discursul rostit la reuniune. Și a anunțat că UDMR își dorește să revină la guvernare. Uniunea a participat la fiecare cursă prezidențială din 1996 încoace.
„Astăzi am primit sarcina din partea colegilor mei să fiu candidat la alegerile prezidenţiale din 2024 şi am spus că în aceste condiţii opţiunea mea contează mai puţin, este important interesul şi punctul de vedere al majorităţii şi interesul comunităţii noastre politice. Voi fi candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale din 2024 şi sunt convins că în această perioadă, până la alegeri, vom reuşi să aducem în discuţie teme importante pentru fiecare om, pentru români, pentru maghiari, pentru orice om din România, pentru fiecare comunitate, fiindcă există probleme foarte serioase, care trebuie discutate, dar care trebuie şi rezolvate”, a declarat Kelemen Hunor, după şedinţa CRU.
Liderul UDMR a mai spus că principala problemă în România o reprezintă lipsa de încredere.
„Mă gândesc în primul rând la lipsa de încredere. Lipsa de încredere în societate, între societate şi stat, între omul de rând şi instituţiile statului, oriunde mergem vedem că oamenii sunt curioşi, sunt nemulţumiţi, fiindcă nu sunt trataţi în mod corespunzător, corect şi cu demnitate de către marea majoritate a instituţiilor statului”, a afirmat Hunor.
Articolul UDMR l-a desemnat pe Kelemen Hunor candidat la Preşedinţia României apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro