Uniunea Europeană este ‘pregătită’ pentru eventualitatea de a-şi imuniza populaţia cu o a treia doză de vaccin Pfizer/BioNtech împotriva COVID-19, pe care fabricanţii săi o propun, a afirmat vineri comisarul european pentru sănătate şi securitate alimentară, Stella Kyriakides, relatează AFP.
‘Suntem deja pregătiţi pentru cazul în care va fi nevoie, atât la nivel european, cât şi în termeni de strategie europeană’ de achiziţie comună şi de distribuire a vaccinurilor, a declarat comisarul în cadrul unei conferinţe de presă de la Madrid alături de ministrul spaniol al sănătăţii, Carolina Darias.
‘Lucrăm la acest lucru în continuare, dar decizia în această chestiune se va baza pe ştiinţă’, a explicat Stella Kyriakides.
Echipa sa ‘lucrează constant cu Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) pentru a adopta o poziţia în viitoarele săptămâni sau luni’, a adăugat ea.
În pofida progresului campaniei de vaccinare în UE (65% dintre cetăţeni au primit o primă doză, 47% pe amândouă), comisarul cipriot a avertizat că Europa este ‘într-o situaţie foarte fragilă din cauza creşterii numărului de cazuri pe care o constatăm în numeroase state membre din cauza variantei Delta’. ‘Nu este momentul pentru relaxare’, a insistat ea.
Joi, laboratoarele Pfizer şi BioNTech au anunţat că vor înainta ‘rezultate încurajatoare ale testelor în curs pentru o a treia doză de vaccin actual’ autorităţilor de reglementare din SUA şi Europa.
Cele două companii consideră că o treia doză ar putea întări nivelul de anticorpi împotriva virusului şi împotriva variantei Delta, foarte contagioasă.