Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi sancţiuni împotriva a şapte persoane din Republica Moldova, acuzate în special că au legături cu „eforturile Rusiei de a destabiliza” ţara, foarte fragilă economic, transmite AFP, scrie Agerpres.
Această decizie survine cu două zile înainte de întâlnirea, joi, în Republica Moldova, a liderilor din aproape 50 de ţări pentru cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), care reuneşte aproximativ 20 de state, pe lângă cele 27 de state membre ale Uniunii.
Republica „Moldova este una din ţările cele mai afectate de consecinţele invaziei ilegale a Ucrainei de către Rusia: există încercări serioase, în creştere şi continue de a destabiliza ţara”, a declarat, într-un comunicat, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.
Activele celor şapte persoane vizate vor fi îngheţate în UE, unde li se va interzice şederea. Această decizie „trimite un semnal politic important privind sprijinul UE pentru Republica Moldova într-un context dificil (…) Vom continua să îi pedepsim pe cei care ne destabilizează vecinătatea directă”, a adăugat Borrell.
Persoanele sancţionate sunt „politicieni şi oameni de afaceri de naţionalitate moldovenească sau rusă care s-au angajat în activităţi destabilizatoare”, precizează comunicatul de presă.
Unii au legături cu frauda bancară care a dus la „pierderi enorme” pentru finanţele publice, alţii au legătură cu „eforturile orchestrate de Kremlin” pentru destabilizarea Republicii Moldova, ca de exemplu prin planificarea de demonstraţii violente şi delapidare financiară sau prin sprijinirea serviciilor de securitate ruseşti (FSB).
„Eforturile de destabilizare a Republicii Moldova s-au intensificat semnificativ” de la invadarea Ucrainei de către Rusia şi „reprezintă o ameninţare directă la adresa stabilităţii şi securităţii frontierelor externe ale UE”, notează Consiliul.
sursa – AGERPRES
Articolul UE sancționează persoane acuzate de destabilizarea Republicii Moldova apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro