AcasăStiri generaleUn avion MiG-21 LanceR a înregistrat o problemă la trapele de aterizare,...

Un avion MiG-21 LanceR a înregistrat o problemă la trapele de aterizare, în timpul unui zbor de instrucţie

O aeronavă MiG-21 LanceR, aparţinând Bazei 86 Aeriană Borcea, a înregistrat o problemă minoră legată de funcţionarea trapelor trenului de aterizare, marţi, pe timpul executării unui zbor de instrucţie, potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Aeronava a decolat de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu în jurul orei 17,50, precizează sursa citată.

După decolare, pilotul a raportat că senzorii de la bord indică închiderea incompletă a trapelor trenului de aterizare.

Ca urmare, pilotul a aplicat procedurile standard de soluţionare a cazului special, în concordanţă cu manualele de exploatare a aeronavei, şi a aterizat în siguranţă pe aerodromul Mihail Kogălniceanu în jurul orei 18,50.

O comisie numită de comandantul Bazei 86 Aeriană cercetează cauzele acestui eveniment, anunţă MApN.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks