AcasăStiri generaleUn bărbat dat în urmărire internaţională de autorităţile germane, prins la Albiţa

Un bărbat dat în urmărire internaţională de autorităţile germane, prins la Albiţa

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, care era urmărit internaţional în baza unui mandat emis de autorităţile din Germania, a fost reţinut de poliţiştii de frontieră din Albiţa, informează miercuri Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi. Potrivit sursei citate, bărbatul, care are atât cetăţenie română, cât şi moldovenească, a fost ridicat de poliţiştii de frontieră în momentul în care a încercat să intre în România la volanul unui autoturism. ‘La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Germania, la data de 21 ianuarie 2021, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice, pe teritoriul Germaniei’, precizează sursa citată. Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks