AcasăPoliticaUn depozit petrolier din regiunea Rusiei Briansk, în flăcări lângă granița cu...

Un depozit petrolier din regiunea Rusiei Briansk, în flăcări lângă granița cu Ucraina

Incendiu Cuba

Un depozit petrolier din regiunea Rusiei Briansk, oraş la 150 km de graniţa cu Ucraina, era în flăcări miercuri, potrivit guvernatorului local, citat de France Presse şi Reuters.

„Ard rezervoare cu produse petroliere în cartierul Surajski”, a declarat pe reţelele sociale guvernatorul, Aleksandr Bogomaz. „Echipe de pompieri şi salvatori sunt la faţa locului”, a adăugat el.

Guvernatorul nu a indicat ce ar fi putut provoca acest incendiu, dar a precizat că nu există informaţii în legătură cu victime.

Potrivit lui Bogomaz, incendiul afectează o suprafaţă de 1.800 m2 şi peste 80 de persoane încearcă să-l stingă.

Agenţia de presă de stat TASS, preluată de AFP, a raportat apoi, citând serviciile de urgenţă, că incendiul s-a extins pe o suprafaţă de 4.000 m2.

În octombrie, un depozit de petrol de lângă Belgorod, de asemenea la graniţa cu Ucraina, a fost bombardat de forţele ucrainene, precum şi o centrală electrică din aceeaşi localitate provocând o întrerupere majoră de curent.

Mai devreme în timpul nopţii, guvernatorul regiunii Kursk din Rusia – la sud de Briansk şi de asemenea la graniţa cu Ucraina – a anunţat că forţele ucrainene au lovit o centrală electrică, provocând întreruperi de curent electric, adaugă Reuters.

Sursa: AGERPRES

Articolul Un depozit petrolier din regiunea Rusiei Briansk, în flăcări lângă granița cu Ucraina apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks