„O eventuală eliminare a facilităţilor acordate studenţilor pentru transportul feroviar a iscat vii controverse în societatea civilă”, iar „eliminarea sau chiar modificarea formei în care aceste reduceri sunt acordate reprezintă o temă de interes major pentru social-democraţi”, spune deputatul PSD Gheorghe Şimon.
„Este o chestiune care ţine de competenţa Ministerului Educaţiei care încă nu a aprobat normele metodologice pentru noua legislaţie a învăţământului superior. Pe de altă parte, această dezbatere readuce în atenţia publică această facilitate acordată studenţilor, fără niciun criteriu legat de performanţa şcolară”, a subliniat Gheorghe Şimon.
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, există bază legală pentru acordarea reducerilor pentru studenţi pentru transportul feroviar, dar social-democraţii analizează varianta în care studenţii vor beneficia de aceste reduceri în funcţie de performanţele şcolare.
„Poate că Ministerul Educaţiei ar trebui să analizeze dacă nu cumva această facilitate să se acorde studenţilor care învaţă, nu şi celor care au restanţe şi absenţe. Scopul acestei facilităţi este de a asigura accesul la învăţământ, nu pentru a încuraja chiulul şi dezinteresul”, a mai subliniat deputatul.
Articolul Un deputat PSD nu vrea ca reducerile la transportul feroviar pentru elevi şi studenţi să se acorde și celor care au restanţe şi absenţe apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro