Un raport de monitorizare privind activitatea autorităţilor locale din Sectorul 2 remarcă o disponibilitate mai mare a primăriei în ceea ce priveşte dialogul cu cetăţenii, dar lipsa unui site prietenos şi a unor dezbateri autentice în cadrul Consiliului Local.
Conform unui comunicat postat marţi pe site-ul Centrului de Resurse pentru participare publică, raportul ‘Dezbateri liniştite, voturi unite’ a fost realizat de către grupurile Floreasca Civică şi Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei.
Autorii studiului constată că unele aspecte din activitatea autorităţii locale au înregistrat o ‘evoluţie pozitivă’, dar altele ‘au stagnat’. Una dintre observaţii se referă la faptul că, deşi există ‘foarte puţine’ proiecte de hotărâri de consiliu pe ordinea de zi suplimentară, ‘calitatea dezbaterilor este scăzută’, iar PUD-urile sunt adoptate ‘în unanimitate, fără dezbateri’. O altă observaţie este legată de faptul că ‘nu există proiecte ale opoziţiei’ pe ordinea de zi.
‘Cetăţenii participanţi la şedinţe sunt rari. Totuşi, dialogul cu cetăţenii – mai ales în raportul cu primarul – este mult mai dens, există şi o deschidere a acestuia de a prelua probleme semnalate de aceştia. Pe de altă parte, proiecte ale primarului în care cetăţenii s-au opus par să fi rămas neschimbate pe agenda acestuia – cum ar fi amenajarea unei creşe în curtea Liceului C.A.Rosetti’, concluzionează studiul.
Cele două grupuri de iniţiativă civică şi-ar dori ca locuitorii Sectorului 2 să fie încurajaţi să se intereseze şi să
participe la procesul de luare a deciziilor, printr-un site ‘mai organizat şi mai prietenos’, şedinţe anunţate din timp, informaţii cu privire la modul în care pot participa la şedinţe.
Ei pledează pentru dezbateri de calitate în cadrul şedinţelor de consiliu şi mai multă informaţie despre şedinţele de comisii. O altă cerinţă se referă la ‘o evaluare corectă’ a activităţii funcţionarilor, iar în cazul în care aceştia nu respectă fişa postului, să fie luate măsuri adecvate, ‘aşa cum s-a promis în Pactul pentru Floreasca’.
‘Consiliul Local să se informeze temeinic asupra proiectelor pe care le votează. Ne exprimăm îngrijorarea legat de faptul că opiniile cetăţenilor referitoare la construirea unei creşe în curtea şcolii nu sunt auzite de consilieri. În privinţa subiectelor care sperăm că vor fi abordate în perioada următoare: găsirea de soluţii pentru ghenele desfiinţate din cartierul Floreasca, desfiinţarea lor apărând ca urmare a construirii de blocuri între blocuri; crearea unor centre culturale’, concluzionează autorii raportului.
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că a participat la prezentarea raportului Active Watch, CeRe, Floreasca Civică şi Grupul de Iniţiativă Civica Lacul Tei. El precizează că, deşi a avut observaţii privind multe dintre concluzii, ‘mare parte din raport este în direcţia corectă’. El i-a felicitat pe realizatorii documentului pentru munca lor.
‘Deşi am avut observaţii pe multe dintre concluzii pe care le-am discutat deschis la dezbatere, pot spune cu mâna pe inimă că mare parte din raport este în direcţia corectă. Rolul societăţii civile este unul foarte important. Diferit de rolul autorităţilor locale, dar complementar. Doresc să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care îşi dedică voluntar din timpul lor pentru a propune soluţii mai bune de administraţie locală. Uneori, suntem pe aceeaşi lungime de undă. Alteori, nu. Munca societăţii civile este însă importantă, mai importantă decât ar părea la prima vedere. Autoritatea publică poate foarte uşor să cadă în capcana birocraţiei, binele public trecând pe sub radar. Şi este rolul societăţii civile să nu scape din vedere (mai) binele public, atunci când autoritatea publică o face’, a scris el, pe Facebook.