Un vultur sur, pasăre dispărută din România din secolul trecut, a fost găsit epuizat în zona de Vest a ţării, iar acum este îngrijit la Centrul de Reabilitare a Animalelor Rănite de la Târgu Mureş, a anunţat într-un comunicat de presă Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii ‘Grupul Milvus’. Potrivit sursei citate, pasărea nu are semne de răni sau alte accidentări şi se reface acum în siguranţă. ‘De doi ani avem parte de o serie de oaspeţi speciali la Centrul de Reabilitare a Animalelor Rănite – un vultur negru, doi codalbi şi acum un vultur sur. Pasărea este tânără şi a fost găsită în zona de vest a ţării, a putut fi prinsă de către rangerii Parcului Natural Lunca Mureşului pe fondul unei stări de epuizare. La sfârşit de săptămână a ajuns la cabinetul Vet Point Vest, mai apoi la Vets4Wild în Târgu Mureş. Din fericire, pasărea nu are semne de răni sau alte accidentări.Vulturul sur este acum într-un padoc special, încăpător, unde se reface în siguranţă şi mănâncă pe saturate’, se arată în comunicat. Conform aceleiaşi surse, această specie a dispărut din România în secolul trecut din mai multe cauze, printre care vânătoarea, otrăvirile şi agricultura. Specialiştii consideră că vulturul sur, care este o pasăre necrofagă, cu rol sanitar, a ajuns în ţara noastră din Serbia sau Bulgaria. ‘Pentru că anvergura aripilor sale ajunge şi la trei metri, poate parcurge distanţe foarte mari în căutarea hranei, motiv pentru care credem că acest exemplar subadult a ajuns la noi în ţară din Serbia (Rezevaţia Naturală Uvac este recunoscută pentru populaţia de vulturi suri şi nu numai) sau Bulgaria, unde Federaţia ‘Green Balkans’ desfăşoară programe de reintroducere în natură a mai multor specii de vulturi. Sperăm ca în viitorul apropiat România să aibă propriile populaţii din aceste frumoase păsări, înainte ca ele să fie uitate!’, se mai precizează în comunicatul Grupului Milvus. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)