Deputatul USR Emanuel Ungureanu a susţinut, luni, că ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au pregătit un ordin prin care doar patru spitale pot avea un tarif pe caz ponderat cu până 40% mai mare, ceea ce ar arăta că unităţile sanitare sunt împărţite în unele ‘cu pile, cu bani’ şi unele ‘fără bani’.
‘Din 7 aprilie, sunteţi pacienţi de mâna a doua. Domnul Rafila, la înţelegere cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări, a împărţit România în spitale cu pile, cu bani şi spitale fără bani. În transparenţă decizională, în 7 aprilie, domnul Rafila a pus un ordin de ministru prin care decide că doar patru spitale din România pot să aibă un tarif pe caz ponderat cu până 40% mai mare. Doar la Institutul Matei Balş, unde a fost domnul Rafila angajat până să fie ministru, vor fi bani mai mulţi, numai la Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Ioan, unde fratele managerului este consilier al primului ministru, deci unde lucrează o altă pilă, (…) numai la Spitalul de Urgenţă Pius Brânzei din Timişoara, unde managerul este un apropiat a domnului Rafila, (…) numai la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, unde managerul este şi el un apropiat al ceea ce numeşte lumea bună. Doar acestea vor avea parte de o creştere de finanţare’, a declarat Ungureanu, la Parlament.
El a dat ca exemplu că spitalele decontau 1.830 lei la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru o naştere prin cezariană fără complicaţii, iar, în urma modificărilor, ‘doar spitalele piloase’ decontează la cu 2.560 lei.
Ungureanu a adăugat că mai mulţi medici au criticat această propunere, menţionând că este un mod ‘scandalos’ de gestionare a banilor contribuabililor.
‘Nu spun eu, un politician, o spune un manager al Spitalului de boli infecţioase din Cluj care are TCP doar de 15%. Întrebarea este clară: pe ce criterii creşte finanţarea, domnule Rafila, în sistemul sanitar? El vorbeşte de o strategie naţională de sănătate pe care n-a văzut-o nimeni, spun unii că înainte de Paşte s-ar fi dat în mod public. Eu fac un apel la doamna Olguţa Vasilescu, la domnul Boc, la primarul Toma, la primarul Coliban, la orice primar şi preşedinte de Consiliul Judeţean din ţara asta care vede cum spitale se prăbuşesc efectiv, la domnul Flutur să-l întrebe pe domnul Rafila de ce spitale din Buzău, Galaţi, Iaşi, Cluj, Craiova au pacienţi second hand, pacienţi nepiloşi, pacienţi de mâna a doua? De ce nu creşte tariful pe caz ponderal la 40% pentru toate spitale din ţara asta care sunt subfinanţate’, a transmis deputatul USR.
În opinia sa, acest ordin este ‘discriminatoriu’ şi ‘un nou motiv de a cere demiterea ministrului Rafila’.
‘Domnul prim-ministru Ciucă ştie că domnul Rafila creşte finanţarea în mod discreţionar pentru spitale PSD sau pentru spitale apropiate de primul ministru. Este un lucru imoral, este un lucru care reflectă o mare lipsă de respect faţă de pacienţi, să-i împarţi în unii care vor merge în spitale mai bine finanţate doar din pixul ministrului’, a indicat Emanuel Ungureanu.
În 7 aprilie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a pus în transparenţă decizională un proiect de ordin pentru modificarea Anexei nr. 23A la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022, însoţit de referatul de aprobare.