Juriul de preselecţie pentru cea de-a XXV-a ediţie a Galei Tânărului Actor – HOP a ales 11 tineri actori şi patru trupe care vor intra în finala competiţiei, a informat, vineri, UNITER.
Preselecţia, organizată marţi şi miercuri la Teatrul Odeon, a fost făcută de un juriu format din coregraful, dansatorul şi regizorul Răzvan Mazilu – directorul artistic al Galei HOP, actriţa Maria Alexievici şi regizorul Vladimir Anton.
La secţiunea Individual au fost selectaţi:
* trei absolvenţi al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’ Bucureşti – Cristina Danu, Vlad Nicolici, Ana Vînău;
* trei absolvenţi ai Universităţii ‘Babeş – Bolyai’ Cluj-Napoca – Alex Macavei, Tudor Manea, Laura Gabriela Oana;
* doi absolvenţi ai Universităţii Hyperion Bucureşti – Maria Grosu, Gabriela Porumbacu;
* un absolvent de la Universitatea de Arte ‘George Enescu’ Iaşi – Robert Agape;
* un absolvent de la Universitatea de Vest din Timişoara – Larisa Belcea;
* un absolvent de la Universitatea din Essex, Marea Britanie – Sidonia Doica.
La secţiunea Grup au fost selecţionate spectacolele:
* ‘(încă un) Musical!’, cu Andrei Duţu, absolvent al Universităţii West London, Marea Britanie, Dragoţ Ioniţă, Cabiria Morgenstern, Laura Gabriela Oana, absolvenţi ai Universităţii ‘Babeş – Bolyai’ Cluj-Napoca;
* ‘Sweet Charity’ cu Cristina Danu, Cătălina Niţu, Lăcrămioara Soare, absolvente ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’ Bucureşti;
* ‘Tango Maureen’, cu Sidonia Doica, absolventă a Universităţii din Essex, Marea Britanie şi Maria Ţibuleac, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’ Bucureşti;
* ‘Te iubesc, dar nu pe tine!’, cu Eduard Crucianu, Andrei Mărgineanu, Andrei Pleşa, Sara Pongrac, Paul Tonca, absolvenţi ai Universităţii ‘Babeş – Bolyai’ Cluj-Napoca.
Tema ediţiei din acest an a Galei Tânărului Actor HOP este ‘Musical = Actor Total + Show Total’.