Uniunea Editorilor din România (UER) solicită Ministerului Educaţiei actualizarea preţurilor de achiziţie pentru manualele şcolare, în condiţiile creşterii de peste 10 ori a preţurilor de producţie ale unor componente.
‘Uniunea Editorilor din România (UER) protestează public împotriva lipsei totale de interes cu care Ministerul Educaţiei tratează procesul de asigurare cu manuale şcolare, oferind preţuri de achiziţie derizorii, atât pentru manualele noi, cât şi pentru retipăriri! În cadrul actualei achiziţii de manuale şcolare pentru clasa a V a, preţul mediu este de 8,30 lei/manual – care cuprinde atât varianta tipărită, cât şi varianta digitală! Preţurile sunt mult mai mici decât cele oferite în urmă cu 5 ani, la precedenta achiziţie pentru clasa a V a (unde preţul mediu era de 10,50 lei/manual), deşi preţurile de producţie actuale au crescut, pentru unele componente, de peste 10 ori!’, afirmă UER, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
UER spune că a solicitat Ministerului Educaţiei, ‘în repetate rânduri’, actualizarea preţurilor de achiziţie, aducând şi argumente certe, care să conducă la sustenabilitate şi la asigurarea unei calităţi corespunzătoare a conţinuturilor, drept răspuns Ministerul Educaţiei scăzând preţurile.
‘Pentru retipăriri, situaţia este de-a dreptul ridicolă: sunt oferite preţurile de acum 20 de ani (de maxim 3 lei/manual)! Ministerul Educaţiei face o indexare anuală de sub 1%, incluzând în calcul parametrul ‘indice de consum pentru postul de cheltuieli Cărţi şcolare’, comparând, practic, un preţ cu el însuşi, fără să ţină cont de creşterile semnificative ale elementelor costurilor de producţie. În prezent, preţul de producţie este de 3 ori mai mare, drept urmare nici o editură nu va avea posibilitatea de a retipări manualele’, arată editorii.
Potrivit UER, prin această atitudine Ministerul Educaţiei arată că nu i-ar păsa de calitatea resurselor educaţionale din învăţământul românesc.
‘Întrebare publică: poate realiza cineva un proiect de manual şcolar cu un conţinut ridicat al calităţii conţinutului, care să cuprindă varianta digitală (interactivă, responsivă, atractivă, intuitivă), la pachet cu varianta tipărită (de peste 180 pagini color, cu realizare grafică specifică procesului de învăţare-evaluare, care să reziste fizic la folosire îndelungată), la preţul de 8 lei/pachet (print +digital)? Întrebare pentru Ministerul Educaţiei: chiar nu vă pasă de calitatea resurselor educaţionale din învăţământul românesc?’, se mai arată în comunicatul Uniunii Editorilor din România.