AcasăPoliticaUniunea Europeană deplânge impasul politic din Peru

Uniunea Europeană deplânge impasul politic din Peru

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a deplâns marţi „impasul politic” din Peru şi a condamnat „utilizarea disproporţionată a forţei” pentru a reprima manifestaţiile, notează AFP, scrie Agerpres.

„Suntem îngrijoraţi pentru Peru”, le-a spus el deputaţilor europeni reuniţi la Strasbourg.

„Peru se confruntă cu o gravă criză constituţională (…) şi suntem îngroziţi de folosirea forţei”, a subliniat el. Bilanţul ciocnirilor violente din cursul manifestaţiilor este ridicat, cu „peste 60 de morţi şi 1.300 de răniţi”, a deplâns Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe.

Deputaţii s-au pronunţat pentru alegeri, dar Josep Borrell şi-a manifestat scepticismul. „Preşedinta (Dina) Boluarte a spus că este favorabilă, dar nu poate dizolva Congresul. Ar trebui să se autodizolve şi nu văd nicio dorinţă în această direcţie. Prin urmare, suntem într-un impas”, a explicat el.

„Lansez un apel la un dialog incluziv între forţele politice. Trebuie să evităm jocurile de putere şi manevrele tactice”, a pledat Josep Borrell.

Demiterea fostului preşedinte Pedro Castillo, întemniţat în decembrie, acuzat că a încercat o lovitură de stat dorind să dizolve parlamentul care se pregătea să-l înlăture de la putere şi înlocuirea sa cu Dina Boluarte, fosta sa vicepreşedintă, a provocat un val de manifestaţii violente reprimate dur în întreaga ţară.

sursa – AGERPRES

Articolul Uniunea Europeană deplânge impasul politic din Peru apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks