AcasăStiri generaleUniversitatea din Bucureşti: Activităţile didactice se vor desfăşura cu prezenţă fizică, conform...

Universitatea din Bucureşti: Activităţile didactice se vor desfăşura cu prezenţă fizică, conform orarelor pentru semestrul II

Senatul Universităţii din Bucureşti a adoptat miercuri o hotărâre potrivit căreia activităţile didactice se vor desfăşura cu prezenţă fizică, conform orarelor pentru semestrul al II-lea.

Pentru activităţile desfăşurate în sistem fizic pe durata perioadei de tranziţie, ‘acolo unde este posibil’, se recomandă şi transmiterea online a activităţilor didactice pentru studenţii care, din motive obiective, nu pot fi prezenţi în spaţiile de învăţământ.

‘Conform hotărârii adoptate de Senatul UB şi având în vedere încetarea stării de alertă pe teritoriul României, conform HG nr. 7/03.02.2022, Ordinului ME/MS nr. 3343/707/2022 privind abrogarea Ordinului ME/MS 5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 şi Adresa Ministerului Educaţiei nr. 71/DGIU/08.03.2022, precum şi lipsa unui cadru legal privind tranziţia de la învăţământul organizat preponderent online către învăţământul preponderent faţă în faţă, ‘activităţile didactice se vor desfăşura cu prezenţă fizică, conform orarelor pentru semestrul al II-lea. Pentru activităţile desfăşurate în sistem fizic pe durata perioadei de tranziţie prevăzută la art. 2, acolo unde este posibil se recomandă şi transmiterea online a activităţilor didactice pentru studenţii care din motive obiective nu pot fi prezenţi în spaţiile de învăţământ”, informează un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior.

Potrivit sursei citate, în acelaşi timp, hotărârea votată de Senatul Universităţii din Bucureşti stipulează că, pentru programele de studii pentru care nu există posibilitatea planificării imediate a activităţilor faţă în faţă, Consiliul Facultăţii va stabili o perioadă de tranziţie şi va hotărî fie organizarea în sistem online a activităţii în decursul acesteia, fie recuperarea ulterioară a activităţii, potrivit unui program stabilit de comun acord între cadrul didactic şi studenţi.

Hotărârea prevede că reprogramarea activităţii se poate face inclusiv în sistem modular, până la finalul semestrului, iar programele de recuperare vor fi centralizate la nivelul departamentelor şi facultăţilor.

Totodată, se precizează că ‘în baza prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, introdus prin OUG nr. 99/2021, după reluarea activităţii în sistem fizic şi în limita duratei semestrului al II-lea al anului universitar 2021-2022, decanul facultăţii poate aproba, în mod individual, la cererea motivată a cadrului didactic, desfăşurarea online a activităţii didactice, fără a fi necesară nici recuperarea ulterioară şi nici prezenţa cadrului didactic în cauză în spaţiile de învăţământ’.

În ceea ce priveşte formele de învăţământ ID/IFR, activităţile de tutorat şi cele aplicative asistate se vor organiza, conform standardelor ARACIS, faţă în faţă şi/sau online sincron prin intermediul platformei informatice.

‘Comunitatea academică a Universităţii din Bucureşti face apel la factorii legislativi – Parlamentul şi Guvernul României – să completeze legislaţia aplicabilă în domeniul învăţământului superior cu prevederi specifice privind posibilitatea desfăşurării în sistem online sau hibrid a activităţilor de predare/învăţare/evaluare pentru programele de studii universitare cu frecvenţă sau, alternativ, dreptul instituţiilor de învăţământ superior de a adopta reglementări proprii în acest sens, în baza bunelor practici validate în perioada celor doi ani de predare/învăţare online’, precizează UB.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks