Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT) marchează în aceste zile împlinirea a 65 de ani de la revolta studenţilor din 1956, când s-a constituit un grup de iniţiativă ce avea să dea semnalul luptei anticomuniste, iar unii dintre tineri aveau să fie arestaţi pentru că au condamnat prezenţa sovietică în ţară.
Grupul de iniţiativă era format din studenţi din anii terminali ai Facultăţii de Mecanică de la Institutul Politehnic din Timişoara – Aurel Baghiu, Caius Muţiu, Teodor Stanca, Frederich Barth, Ladislau Nagy, Valentin Rusu, Heinrich Drobny – şi stabilea ca în debutul acţiunilor, pe 30 octombrie la ora 14,00, să se organizeze la Facultatea de Mecanică o mare adunare cu studenţii din întreg centrul universitar Timişoara, la care să fie invitaţi rectorii şi reprezentanţi ai puterii centrale.
Fostul deputat ţărănist de Timiş, inginerul Teodor Stanca, primul dintre studenţii care a luat cuvântul în faţa a peste 2.000 de participanţi în 30 octombrie 1956, prezenta, într-o declaraţie pentru AGERPRES, starea de spirit de la acel moment.
‘Noi eram generaţia anului 1956, eram ‘copiii părinţilor noştri’, părinţi care, părăsind tranşeele celui de-al Doilea Război Mondial, întorcându-se acasă au găsit o ţară ocupată de o forţă străină (…), care au fost deposedaţi de agoniseala lor şi a înaintaşilor, care erau obligaţi să plătească cote aberante, după care nu mai rămâneau cu aproape nimic din ce să-şi întreţină familia. Părinţi care erau consideraţi duşmani ai regimului comunist şi care au fost obligaţi să ia drumul codrilor pentru a se apăra şi pentru a construi grupuri de rezistenţă armată, părinţi cu care comuniştii au umplut închisorile şi lagărele de exterminare de pe tot cuprinsul ţării’, a precizat Teodor Stanca.
Pe 30 octombrie 1956, poliţia, securitatea şi armata au pătruns în cantină şi au arestat opt studenţi din grupul de iniţiativă, ei fiind duşi la Securitate şi ulterior condamnaţi. Restul au fost duşi într-o tabără militară la Becicherecu Mic. În 31 octombrie avea loc o demonstraţie de stradă în sprijinul celor arestaţi. Coloana formată din circa 1.000 de demonstranţi a fost înconjurată de trupe de intervenţie, studenţii au fost îmbarcaţi în camioane şi duşi tot la Becicherecu Mic, arată un comunicat al UPT transmis, vineri, AGERPRES.
Studenţii arestaţi au fost anchetaţi şi trimişi în judecată, prin rechizitoriul din 6 noiembrie 1956, în două loturi, pedepsele fiind între şase luni şi opt ani. Era specificată ‘crima de uneltire contra ordinii sociale’, cu pedepse între 15 ani şi condamnarea la moarte. Ulterior, guvernul a schimbat încadrarea lor, la pedepse între 5 şi 10 ani. Un mare număr de studenţi au fost exmatriculaţi. Mulţi dintre ei nu mai sunt acum în viaţă.
Caius Muţiu, fost consilier local, unul dintre principalii organizatori, a primit cea mai lungă perioadă de detenţie (opt ani) şi îşi amintea: ‘La ora la care noi ne organizam, în Ungaria încă nu interveniseră trupele ruseşti. Ne gândeam că dacă acolo nu au intervenit, va fi la fel şi la noi. Eu ştiam că dacă nu se aplică principiul dominoului, voi fi arestat, mai ales că nici nu aveam origine socială sănătoasă, în familia mea foarte mulţi au fost arestaţi. Credeam că voi primi trei-patru ani. Dar nu am regretat niciodată ceea ce am făcut’.
Ioan Holender, fost director al Operei din Viena, s-a stabilit în Austria după ce, ca student al Politehnicii din Timişoara, a avut un discurs împotriva regimului în acele zile.
‘Nu puteam să mă abţin – negândit şi nepregătit – să nu le spun şi eu pe ale mele. (…). Urmările au fost drastice: am fost un om ratat, am ştiut că sunt un om ratat, am devenit un om nesigur în tot ce fac, în tot ce încerc. Fricos… Frica faţă de putere, faţă de ceea ce s-ar putea întâmpla, mi-a rămas până în ziua de astăzi. Aceste lucruri nu trec fără urmări. Aceste răni se închid, dar cicatricea rămâne. Da, ştiu, director de operă celebru, legendă, toate astea. Altfel, aş fi ajuns inginer la Bicaz, un loc favorit al tuturor. Inginer am vrut să devin. Eu nu regret acum, ca să fiu sincer şi serios. (…) Actul meu revoluţionar sau pre-revoluţionar a avut urmări bune şi proaste’, spune Ioan Holender, citat în comunicatul UPT.
Aurel Baghiu îşi aminteşte că, după discursuri mincinoase ale conducerii ţării, studenţii timişoreni strigau aproape la unison ‘Afară cu ruşii din ţară!’, ‘Ne-am săturat de robie, ‘Vrem libertate’, ‘Jos mâinile de pe Ungaria!’.
‘A fost o pagină de istorie pe care nu o putem trece cu vederea. Viaţa ulterioară a tuturor participanţilor s-a raportat la evenimentele din 1956, care i-au marcat. Şi poate că episodul din 1956 a fost determinat de acel spirit de libertate al Timişoarei, acelaşi spirit care a făcut ca şi peste ani, în 1989, timişorenii să se ridice din nou la luptă împotriva sistemului opresiv, de această dată, cu succes’, se menţionează în comunicatul UPT.
