Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) va demara construcţia unui nou cămin studenţesc modern, cu o capacitate de 700 de locuri.
Clădirea va avea demisol, parter şi 10 etaje.
Proiectul va fi realizat cu sprijinul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii.
Potrivit unui comunicat al UPB transmis luni AGERPRES, la demisol se vor afla 51 de locuri de parcare, în timp ce pe terasă vor fi amplasate panouri solare cu ajutorul cărora va fi asigurat necesarul de apă caldă al clădirii.
Marţi, va fi semnat un protocol de colaborare între Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Compania Naţională de Investiţii, SCC Erbaşu şi Universitatea Politehnica din Bucureşti pentru realizarea proiectului.