Scriitoarea Ileana Vulpescu a murit, anunţă dramaturgul Radu F. Alexandru pe pagina sa de Facebook.
El deplânge ‘despărţirea de o mare scriitoare’.
‘A plecat dintre noi ilustra romancieră (‘persoană care scrie romane’) care a fost Ileana Vulpescu. Niciun rând, niciun cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârşit ar fi fost un vestit manelist, steagurile ar fi fost atârnate în bernă şi s-ar fi cerut decretarea doliului naţional. România!…’, a scris Radu F. Alexandru.
*** Prozatoarea şi traducătoarea Ileana Vulpescu, una dintre cel mai cunoscute scriitoare din România, s-a născut la 21 mai 1932, într-o familie de ţărani din localitatea Bratovoeşti din judeţul Dolj.
Ileana Vulpescu a urmat la Craiova Şcoala ”Regina Elisabeta” (1939-1943) şi Liceul ”Elena Cuza” (1943-1946), continuat în particular din motive de sănătate, şi la Bucureşti cursurile Facultăţii de Filologie, secţia Limbă şi literatură franceză, a Universităţii din Bucureşti (1953-1958), potrivit ”Dicţionarului general al literaturii române” (2009).
Şi-a început activitatea profesională ca documentaristă, apoi ca cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, Sectorul lexicografie şi lexicologie (1959-1975), colaborând la redactarea lucrărilor ”Dicţionarul limbii române” şi ”Dicţionarul explicativ al limbii române”.
Şi-a făcut debutul în revista ”Familia”, în 1966, cu povestirea ”Scrisoare către un necunoscut”, iar editorial, în 1963, cu o traducere din limba franceză a unui roman scris de Andre Wurmser.
Prima carte a sa, un volum de schiţe, nuvele şi scurte piese de teatru, intitulată ”Ş.a.m.d”, a fost lansată în 1969, fiind reluată şi amplificată cu titlul ”Candidaţii la fericire” (1983). A urmat romanul ”Rămas bun” (1975), în care scriitoarea evoca o familie din secolul al XIX-lea, care a fost premiat cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1976).
A scris proză şi teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă şi a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă şi din cea contemporană românească. A colaborat la ”România literară”, ”Vatra”, ”Flacăra”, ”România Mare” ş.a. În 1972 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Romanul care a consacrat-o a fost ”Arta conversaţiei” (1980), care are ca subiect frământările sentimentale ale unei doctoriţe, care a constituit şi scenariul unui spectacol de mare succes, eroina principală a cărţii fiind interpretată, pe scena Teatrului ”Giuleşti”, de actriţa Dorina Lazăr, consemnează volumul ”Dicţionarul scriitorilor români” (2002).
În 1981 i-au fost decernate Premiile ”Ion Creangă” al Academiei Române şi ”Cântarea României” pentru romanul ”Arta conversaţiei” (1980); în 1987 a primit Premiul ”Flacăra” pentru ”Sărută pământul acesta” (1987). În 1991, întreaga sa activitate literară i-a fost încununată cu premiul ”România Mare”.
A mai publicat: ”Proză” (Bucureşti, 1969); ”Rămas bun” (roman, Bucureşti, 1975); ”Antinevralgicul de la ora 5” (piesă în două părţi, în Vatra nr. 9, 10, 1979); ”Sărută pământul acesta” (roman, Bucureşti, 1987; o reconstituire bazată pe o vastă documentaţie arheologică, a lumii dacice în perioada cuceririi romane); ”Literatura elină” (traducere din Jean Defradas, introducere antologie şi note de A. Piatkowski, Bucureşti, 1968); ”Amintirile unui negustor de tablouri” (traducere din A. Vollard, Bucureşti, 1969); ”Imagini frumoase” (traducere din Simone de Beauvoir, Bucureşti, 1973); ”Sfârşitul” (traducere din Fr. Nourissier, prefaţă de R. Toma, Bucureşti, 1974); ”Vineri sau limburile Pacificului” (traducere din Michel Tournier, prefaţă de Micaela Slăvescu, Bucureşti, 1978); ”Poezii şi Poeme. Poesis et poemes” (traducere din Geo Bogza, ed. Bilingvă română-franceză, prefaţă de Şt. Augustin Doinaş, Bucureşti, 1979); ”Realismul Burghez la sfârşitul secolului al XIX-lea (1860-1914)” (traducere din A. Celebonovic, prefaţă de D. Grigorescu, Bucureşti, 1982); ”Rămas bun casei părinteşti” (1990); ”În porthart” (1998); ”Arta compromisului” (2002); ”Viaţă, viaţă legată cu aţă” (2007); ”Pe apa sâmbetei” (2009); ”Notă informativă bătută la maşină’ (2011); ”Noi, doamna doctor, când o să murim?” (2012); ”Teatru francez”, în traducerea lui Romulus Vulpescu (2016); ”Preludiu” (2017).
Împreună cu soţul său, poetul, traducătorul şi publicistul Romulus Vulpescu (5 apr. 1933 – 18 sep. 2012), scriitoarea a publicat repovestirea romanelor ”Gargantua’ şi ‘Pantagruel” de Francois Rabelais, iar singură – ”Extraordinarele aventuri ale lui Tartarin din Tarascon (Tartarin din Tarascon, Tartarin în Alpi, Portul Tarascon)”, după Alphonse Daudet.
În 2015, scriitoarea Ileana Vulpescu a primit din partea Fundaţiei Dignitas un premiu şi Trofeul Fundaţiei Dignitas pentru Excelenţă – 2015, conceput de artistul plastic Mircea Nechita. Cu acest prilej, compozitorul Laurenţiu Ganea a dedicat scriitoarei un recital de chitară clasică şi tinerii actori Georgiana Asaftei şi Andrei Iordache au oferit o lectură interesantă a unui fragment din celebrul roman ‘Arta conversaţiei’.
În acelaşi an, la 5 iunie, a primit titlul de Cetăţean de onoare al Craiovei, care i-a fost decernat de către Consiliul Local în cadrul unei şedinţe solemne prilejuită de Zilele Oraşului.
La 18 mai 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit scriitoarei Ileana Vulpescu distincţia Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de Cavaler, în semn de ‘înaltă apreciere pentru întreaga carieră pusă în slujba culturii, pentru contribuţia remarcabilă avută la creşterea valorii literaturii române contemporane, pentru traducerile prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a lua contact cu literatura universală’.
